Poliţiştii de la Arme din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mehedinţi au întocmit dosar penal pe numele unei femei de 40 de ani, din Dr. Tr. Severin, suspectată de deţinere ilegală de petarde şi artificii / În urma percheziţiei efectuată la locuinţa acesteia, oamenii legii au ridicat în vederea confiscării aproximativ 50.000 de materiale pirotehnice, în valoare de peste 25.000 de lei.Ieri, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Mehedinţi, împreună cu poliţişti ai Serviciului de Investigare a Fraudelor, sprijiniţi de luptători ai Serviciului de Intervenţie Rapidă, în baza autorizaţiei emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, au efectuat o percheziţie în localitatea Hinova, judeţul Mehedinţi, la locuinţa Larisei B., de 40 de ani, din municipiul Dr. Tr. Severin, suspectată de deţinere ilegală de amestecuri pirotehnice. Asfel, oamenii legii au descoperit în subsolul imobilului, dar şi pe un teren din apropiere, 48.600 petarde şi 171 artificii, în valoare de peste 25.000 de lei, acestea fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor. Faţă de persoana în cauză a fost începută urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de comercializare, deţinere, import, folosirea sau orice altă operaţiune cu obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice din clasele II-IV, T.1,T.2, precum şi a artificiilor din categoria obiecte zburătoare luminoase şi a pocnitorilor din clasa I, efectuate fără drept, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 31, alin. 2, ind. 1, din Legea 126/2005 privind regimul materiilor explozive. Cercetările continuă cu persoana suspectă în stare de libertate, urmând ca la finalizarea acestora, dosarul să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin cu propunere legală. I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice