Poliţiştii de frontieră giurgiuveni şi lucrători din cadrul Serviciului A.E.S.P. al I.P.J. Giurgiu au depistat doi cetăţeni români care încercau să introducă ilegal în ţară cantitatea de 125.000 bucăţi petarde, în valoare de 1200 lei.În noaptea de 12/13.12.2011, între orele 20.00-02.00, poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu şi lucrători din cadrul Serviciului A.E.S.P. al I.P.J.Giurgiu au efectuat o acţiune comună, pe sensul de intrare în ţară, pe linia respectării legalităţii importului, deţinerii, comercializării şi folosirii obiectelor artizanale pe bază de amestecuri pirotehnice, de către persoanele juridice şi fizice.Cu ocazia controlului amănunţit efectuat la două autoturisme, conduse de cetăţenii români Daniel C., în vârstă de 25 ani şi Marius B., în vârstă de 34 ani, în portbagajul autoturismelor şi în locaşul roţilor de rezervă au fost descoperite aproximativ 125000 buc. petarde tip „Pirat şi Tropic”, în valoare de aproximativ 1.200 lei.Bărbaţii au declarat că bunurile le aparţin şi le-au cumpărat dintr-un bazar din Ruse-Bulgaria pentru a le comercializa în ţară. Persoanele în cauză sunt cercetate penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere de obiecte de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice fără drept. Obiectele pirotehnice şi lucrările penale au fost preluate de Serviciul A.E.S.P. al I.P.J.Giurgiu în vederea continuării cercetărilor. Sirian ascuns într-un autocamion pentru a intra ilegal în ţară Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat, ascuns într-un autocamion, un cetăţean sirian care intenţiona să intre ilegal în România. În data de 12.12.2011.a.c., în jurul orelor 18.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în ţară, cetăţeanul turc Ilhan E., în vârstă de 45 ani, conducând un autocamion marca DAF, înmatriculat în Turcia.Acţionând în baza analizei de risc, echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră români şi bulgari, a efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care a fost descoperită, ascunsă în patul din cabina şoferului, o persoană de sex masculin, care încerca astfel să evite controlul de frontieră.Din verificări, a rezultat că bărbatul este cetăţean sirian şi se numeşte Abbas S., în vârstă de 38 ani. El a declarat că a recurs la această metodă deoarece dorea să ajungă în Germania şi nu posedă viză. De asemenea, a mai declarat că şoferul autocamionului urma să-i faciliteze trecerea ilegală a frontierei în schimbul sumei de 7000 Euro.Conform Protocolului romano-bulgar, persoanele şi documentele au fost preluate de către Poliţia de Frontieră Bulgară în vederea luării măsurilor legale.I.J.P.F.Giurgiu