Aproximativ 29.000 de verificări cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale

În ultimele 24 de ore

18  persoane au fost salvate în urma intervențiilor efectivelor MAI

4.547 de evenimente gestionate de efectivele MAI

132 de persoane au fost prinse de structurile de ordine publică în momentul sau imediat după săvârșirea unei infracțiuni.

Aproximativ 29.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Principalele misiuni desfășurate de angajații Ministerului Afacerilor Interne, în ultimele 24 de ore, au fost:

  • menținerea ordinii și liniștii publice;
  • prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel;
  • creșterea gradului de siguranță rutieră;
  • acordarea asistenței medicale de urgență;
  • supravegherea și controlul frontierei de stat.

Astfel, efectivele MAI au intervenit la:

  • 4.547 de evenimente
    • 2.850 pentru menținerea ordinii publice
    • 1.697 situații de urgență

Ordine și siguranță publică

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 132 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 145 de fapte penale.

Au fost depistate 14 persoane urmărite național sau internațional față de care s-au luat măsurile legale, iar pentru alte 76 de persoane au fost luate măsuri preventive.

În total, ieri pe teritoriul României, au fost semnalate 887 de posibile infracțiuni.

Polițiștii și jandarmii au constatat 9.030 fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică. În toate aceste cazuri, intervențiile au fost imediate și ferme pentru liniștea cetățenilor care ar fi putut fi afectați. În acest sens, au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3,6 milioane de lei.

Verificări cu aplicația eDAC

Aplicația eDAC își dovedește utilitatea și eficiența: 52 de alerte au fost semnalate ca urmare a celor 28.873 de verificări efectuate, dintre care:

  • 4 persoane căutate (dispărute);
  • 4 obiecte căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probă în cadrul procedurilor penale.

Siguranță rutieră

Pentru că reprezentau un pericol pentru ceilalți participanți, au fost scoși din trafic 587 conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.

Exemple: față de 45 dintre șoferi s-a luat măsura reținerii permisului de conducere, pentru fapte de o gravitate majoră, respectiv 38 pentru conducere sub influența alcoolului și 7 pentru conducere sub influența drogurilor sau a altor substanțe interzise.

De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice 295 autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale acestor autovehicule  au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.

Traficul la frontiere

Polițiștii de frontieră, în ultimele 24 de ore, au efectuat controlul documentelor pentru 92.241 de persoane, care au intrat în țara noastră.

Totodată, au tranzitat granița, pe sensul de intrare în țară, 32.363 de mijloace de transport.

Aproximativ 3.537 de polițiști de frontieră au acționat cu 883 mijloace de mobilitate, din care peste 2.100 la supravegherea frontierei și aproximativ 1.300 la controlul de frontieră efectuat în punctele de trecere.

Nu s-a permis intrarea în țară a 47 de cetățeni străini și nu s-a permis ieșirea din România unui număr de 11 cetățeni, din diferite motive legale.

Au fost depistați 60 de migranți ilegali.

Au fost reținute în vederea confiscării bunuri în valoare totală de peste 20 milioane de lei.

Au fost constatate 42 de infracțiuni, din care 7 la controlul frontierei, 9 la supravegherea frontierei și 26 în zona de frontieră.

S-au aplicat 46 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 24.140 lei.

Situații de urgență

Pompierii au prevenit producerea unor incendii prin identificarea a 314 deficiențe la obiectivele verificate, care reprezentau un pericol pentru cetățeni. Măsurile dispuse au avut termen imediat pentru ca eventuale tragedii să nu se întâmple.

Salvatorii au desfășurat 1.386 misiuni pentru acordarea asistenței medicale, 78 pentru stingerea de incendii și 6 pentru descarcerare.

Pe parcursul intervențiilor pompierilor, au fost salvate 8 persoane.

Aviație

16 aeronave au fost ridicate de la sol, pentru:

  • misiuni aero-medicale / S.M.U.R.D.
  • misiuni de monitorizare a traficului rutier
  • misiuni de supraveghere a frontierei de stat

În urma misiunilor de salvare executate, piloții Inspectoratului General de Aviație au asigurat transportul la spital pentru 10 persoane.

Servicii publice pentru cetățeni

Au fost eliberate 2.955 de permise de conducere și au fost înmatriculate 5.387 vehicule.

De asemenea, 3.162 persoane au susținut examenul pentru obținerea permisului de conducere:

         – 1.595 la proba teoretică

         – 1.567 la proba practică

Reamintim că cetățenii pot obține on-line cazierul judiciar și istoricul sancțiunilor rutiere, iar programarea la permise, înmatriculări și pașapoarte se poate face on-line.

 

Imigrări și situația cetățenilor din Ucraina

Lucrătorii Inspectoratului General pentru Imigrări au organizat 17 acțiuni în urma cărora au fost depistați 13 cetățeni străini cu ședere ilegală.

În privința cetățenilor ucraineni, de la începerea conflictului din Ucraina, 4.466 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 162.920 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 176 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale IGI este de 28 %.

 

Tags

Poliția Română 

Jandarmeria Română 

Poliția de Frontieră 

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență 

Inspectoratul General pentru Imigrări

Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne 

***

 

Ministerul Afacerilor Interne acționează pentru protejarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului, apărarea proprietății publice și private, protecția civilă și gestionarea situațiilor de urgență, menținerea ordinii publice, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, respectarea regimului juridic la frontierele de stat, gestionarea statutului juridic al străinilor și îndeplinirea altor atribuții potrivit legii.

 

 


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut