Poliţiştii de frontieră tulceni au depistat un bărbat care transporta 399 kg de peşte, fără a putea justifica provenienţa acestuia cu documente prevăzute de legislaţia în vigoare.In data de 04.08.a.c., un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tulcea, aflat în misiune pe drumul ce face legatura intre Tulcea si Agighiol, a oprit pentru control un autoturism condus de Ştefan Z., în vârstă de 31 de ani, domiciliat în localitatea Tulcea. La controlul autoturismului, in interior, au fost descoperite 399 kg de peşte proaspăt, diferite specii, pentru care soferul nu detinea documentele necesare pentru transport prevăzute de legislaţia în vigoare.Bărbatul a declarat că a cumpărat peştele de la persoane necunoscute, de pe raza localităţii Murighiol, pentru consumul propriu. Peştele, în valoare de 312,50 lei, a fost predat la o societate comercială de profil, iar celui în cauză i-au fost întocmite actele premergătoare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere şi transport peşte fără documente legale. Serviciul Presa si Comunicare din cadrul Inspectoratului General al Politiei de Frontiera