Aproximativ 5.000 pachete de ţigări confiscate şi un contrabandist reţinut în zona alpină a frontierei

La data de 31 octombrie a.c., în jurul orei 14.00, un echipaj format din doi poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Sighetu Marmaţiei, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a observat într-o zonă muntoasă-împădurită, pe un drum forestier aflat la aproximativ 400 m de linia de frontiera, mai multe persoane care transportau colete voluminoase.Imediat lucrătorii noştri au trecut la interceptarea şi somarea prin voce a suspecţilor, moment în care aceştia au abandonat coletele şi au fugit spre teritoriul statului vecin.În urma acţiunii, a fost reţinut un cetăţean ucrainean, Iurovici C., în vârstă de 25 ani, domiciliat în Ucraina. La cercetarea terenului au fost descoperite 10 colete învelite în folie de culoare neagră ce conţineau 4.998 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de aproximativ 43.000 lei.În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi trecere ilegală a frontierei de stat iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.Cercetările sunt continuate de către poliţiştii de frontieră, fiind informate şi autorităţile ucrainene, în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi documentării întregii activităţi infracţionale. Imagini video şi foto – disponibile pe site-ul www.politiadefrontiera.ro şi www.ijpfmm.roPurtator de cuvant al I.J.P.F. Maramures – Radu Lungu


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut