Aproximativ 600 de șoferi au fost scoși din trafic, în ultimele 24 de ore, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți

În ultimele 24 de ore

28 de persoane au fost salvate în urma intervențiilor efectivelor MAI.

146 de persoane au fost prinse de structurile de ordine publică în momentul sau imediat după săvârșirea unei infracțiuni

Peste 30.500 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Principalele misiuni desfășurate de angajații Ministerului Afacerilor Interne, în ultimele 24 de ore, au fost:

  • menținerea ordinii și liniștii publice;
  • prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel;
  • creșterea gradului de siguranță rutieră;
  • acordarea asistenței medicale de urgență;
  • supravegherea și controlul frontierei de stat.

Astfel, efectivele MAI au intervenit la:

  • 4.080 evenimente
    • 2.540 pentru menținerea ordinii publice
    • 1.540 situații de urgență

Ordine și siguranță publică

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 146 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 142 de fapte penale.

Au fost depistate 25 de persoane urmărite național sau internațional față de care s-au luat măsurile legale.

Pentru 93 de persoane au fost luate măsuri preventive.

În total, ieri pe teritoriul României, au fost semnalate 852 de posibile infracțiuni.

Polițiștii și jandarmii au constatat 8.775 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică. În toate aceste cazuri, intervențiile au fost imediate și ferme pentru liniștea cetățenilor care ar fi putut fi afectați. În acest sens, au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3 milioane de lei.

Verificări cu aplicația eDAC

Aplicația eDAC își dovedește utilitatea și eficiența: 46 de alerte au fost semnalate ca urmare a celor 30.721 de verificări efectuate, dintre care:

  • 5 persoane urmărite;
  • 8 persoane căutate (dispărute);
  • o persoană căutată în vederea participării la o procedură judiciară;
  • 5 obiecte căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probă în cadrul procedurilor penale.

Siguranță rutieră

Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 563 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.

Exemple: față de 47 dintre șoferi s-a luat măsura reținerii permisului de conducere, pentru fapte de o gravitate majoră, respectiv 39 pentru conducere sub influența alcoolului și 8 pentru conducere sub influența drogurilor sau a altor substanțe interzise.

De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice 320 de autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale acestora au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.

Traficul la frontiere

Polițiștii de frontieră, în ultimele 24 de ore, au efectuat controlul documentelor pentru 87.452 de persoane, care au intrat în țara noastră.

Totodată, au tranzitat granița, pe sensul de intrare în țară, 31.785 de mijloace de transport.

3.562 de polițiști de frontieră au acționat cu peste 900 de mijloace de mobilitate, din care 2.127 la supravegherea frontierei și 1.295 la controlul de frontieră efectuat în punctele de trecere.

Nu s-a permis intrarea în țară a 44 de cetățeni străini și nu s-a permis ieșirea din România unui număr de 14 cetățeni, din diferite motive legale.

Au fost depistați 49 de migranți ilegali.

Au fost reținute în vederea confiscării bunuri în valoare totală de 477.561 de lei.

Au fost constatate 54 de infracțiuni, din care 15 la controlul frontierei, 6 la supravegherea frontierei și 33 în zona de frontieră.

S-au aplicat 45 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 27.015 de lei.

Situații de urgență

Pompierii au prevenit producerea unor incendii prin identificarea a 599 de deficiențe la obiectivele verificate, care reprezentau un pericol pentru cetățeni. Măsurile dispuse au avut termen imediat pentru ca eventuale tragedii să nu se întâmple.

Salvatorii au desfășurat 1.279 misiuni pentru acordarea asistenței medicale, 39 pentru stingerea de incendii și 7 pentru descarcerare.

Pe parcursul intervențiilor pompierilor, au fost salvate 9 persoane.

Aviație

15 aeronave au fost ridicate de la sol, pentru:

  • misiuni aero-medicale / S.M.U.R.D.;
  • misiuni de monitorizare a traficului rutier;
  • misiuni de supraveghere a frontierei de stat.

În urma misiunilor aero-medicale, piloții Inspectoratului General de Aviație au salvat 19 persoane.

Servicii publice pentru cetățeni

În ultimele 24 de ore au fost eliberate 3.190 de permise de conducere și au fost înmatriculate 7.484 de vehicule.

De asemenea, 3.183 de persoane au susținut examenul pentru obținerea permisului de conducere:

         – 1.758 proba teoretică

         –  1.425 proba practică

Pentru 156 de persoane a fost suspendat dreptul la liberă circulație ca urmare a comunicărilor instanțelor de judecată. Au fost aplicate 73 de sancțiuni contravenționale.

Reamintim că cetățenii pot obține on-line cazierul judiciar și istoricul sancțiunilor rutiere, iar programarea la permise, înmatriculări și pașapoarte se poate face on-line.

Imigrări și situația cetățenilor din Ucraina

Pentru desfășurarea activităților, în cursul zilei de ieri, au fost angrenați 146 de polițiști.

În privința cetățenilor ucraineni, de la începerea conflictului din Ucraina, 4.466 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 163.735 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 164 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale IGI este de 27,6 %.

 

***

 

Ministerul Afacerilor Interne acționează pentru protejarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului, apărarea proprietății publice și private, protecția civilă și gestionarea situațiilor de urgență, menținerea ordinii publice, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, respectarea regimului juridic la frontierele de stat, gestionarea statutului juridic al străinilor și îndeplinirea altor atribuții potrivit legii.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții la persoane cercetate pentru trafic de droguri de risc și mare risc. Detalii aici 

33.409 verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

467 de conducători auto au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol. Detalii aici 

Peste 150 de autori de infracțiuni prinși în flagrant de efectivele MAI. Detalii aici 

Sari la conținut