Arme şi muniţii de contrabandă, confiscate de poliţişti

Peste 40 de infracţiuni au fost constatate de poliţiştii de la Arme în ultima lună, în cadrul unei acţiuni pentru identificarea şi verificarea celor care au achiziţionat şi introdus ilegal în ţară arme şi muniţii neletale. / 23 de arme au fost indisponibilizate în vederea confiscării şi 19 persoane sunt cercetate pentru infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor.În luna februarie a.c., ofiţeri ai formaţiunilor teritoriale de arme, explozivi şi substanţe periculoase din Bucureşti şi judeţele Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Ilfov, Ialomiţa, Teleorman şi Vâlcea – sub coordonarea Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase, au acţionat pentru identificarea persoanelor că au achiziţionat ilegal arme şi muniţii neletale, în perioada septembrie – decembrie 2010.Acţiunea, care s-a desfăşurat în perioada 1 – 25 februarie a.c., s-a materializat în întocmirea a 22 de dosare penale, în care au fost constatate 43 infracţiuni, dintre care 18 contrabandă calificată, 17 deţinere sau port de armă neletală fără drept, 8 nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Pentru comiterea acestor infracţiuni, sunt cercetate 19 persoane. Ca urmare a infracţiunilor constatate, au fost descoperite şi indisponibilizate, în vederea confiscării, 23 arme neletale şi 61 cartuşe. ~ Exemple ~  Poliţiştii Biroului A.E.S.P. Dolj l-au prins în flagrant pe V. Leonard, de 23 de ani, din municipiul Craiova, care deţinea fără drept un pistol neletal de autoapărare, marca EKOL, de calibru 9 mm şi cinci cartuşe de acelaşi calibru, fără proiectil. Din primele verificări efectuate, s-a constatat că lipseşte obturatorul de pe ţeavă al armei şi s-a încercat să se şteargă seria acesteia. Din declaraţia celui în cauză a rezultat că a achiziţionat arma şi muniţia din Republica Bulgaria. În cauză, s-au întocmit acte premergatoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă calificată, fapte prevăzute de art. 279 Codul Penal, respectiv art. 271 din Legea nr. 86/2006, privind Codul Vamal. Poliţiştii Biroului A.E.S.P. Teleorman l-au depistat pe B. Nelu, de 31ani, domiciliat în comuna Mîrzăneşti, judeţul Teleorman, suspectat că, în luna octombrie 2010, a procurat ilegal, din oraşul Ruse – Bulgaria, o armă de tir cu aer comprimat marca HATSAN, de calibru 5,5 mm.. În cauză, a fost întocmit dosar penal, cel în cauză fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă calificată şi deţinerea fără drept unei arme din categoria celor supuse autorizării. Poliţiştii Serviciului A.E.S.P. Dâmboviţa efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă calificată şi deţinerea fără drept de arme neletale fără drept, faţă de P. Ionela, de 21 de ani, din comuna Sălcioara, judeţul Dâmboviţa. Poliţiştii au depistat că tânăra deţinea un pistol cu gaze marca EKOL TUNA, de calibru 8 mm. şi cinci cartuşe acelaşi calibru, fără îndeplinirea condiţiilor legale. CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut