Atelier de lucru româno-bulgar în domeniul gestionării situaţiilor de urgenţă

În perioada 17 – 19 august a.c., în localitatea Kavarna din Republica Bulgaria, se desfăşoară cel de-al doilea atelier de lucru pentru stabilirea termenilor de referinţă pentru studiul de fezabilitate aferent Modulului 2 Intervenţie din cadrul proiectului „JOINT RISK MONITORING DURING EMERGENCIES IN THE DANUBE AREA BORDER”. Proiectul este finanţat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013. La această activitate participă 12 specialişti din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă din zona eligibilă: Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu şi Constanţa şi 19 specialişti din cadrul Directoratului General de Pompieri şi Protecţie Civilă din Republica Bulgară – partenerul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă la acest modul.Durata de implementare a proiectului este de 36 de luni de la data semnării contractului de finanţare, iar acesta are un buget total de 11,508,928.63 euro (din care 3,56 milioane euro revin Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă).Partenerii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, în derularea şi implementarea proiectului, sunt: Ministerul Mediului şi Pădurilor, Garda Naţională de Mediu, Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare şi Încercări pentru Electrotehnică ICMET Craiova, Centrul de Inovare şi Transfer Tehnologic CITT Craiova – Universitatea din Craiova, din România, precum şi Direcţia Generală de Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă – Ministerul de Interne, Inspectoratul Regional de Mediul şi Apă Veliko Târnovo, Universitatea Sf. Cyril şi Sf. Metodius – Veliko Târnovo, din Bulgaria.Obiectivul proiectului – Îmbunătăţirea pregătirii şi intervenţiei la urgenţe, prevenire eficientă, monitorizare şi limitarea consecinţelor dezastrelor şi lupta pentru combaterea poluării factorilor de mediu în zona eligibilă a programului. Axa prioritară 2. Mediul – utilizarea durabilă şi protecţia resurselor naturale ale mediului şi promovarea unui management al riscului eficient în zona transfrontalieră. Domeniul de intervenţie cheie – Protecţia populaţiei din zonă eligibilă, a mediului de afaceri, mediului şi infrastructurii de potenţialele consecinţe ale dezastrelor naturale şi tehnologice, prin acţiuni comune de prevenire şi răspuns la urgenţe pe întreaga arie transfrontalieră. Dezvoltarea infrastructurii comune şi a serviciilor de prevenire a dezastrelor naturale şi tehnologice, inclusiv serviciile de răspuns la urgenţe. Grupul ţintă – administraţiile publice din zona eligibilă, populaţia din zona eligibilă, alte instituţii cu responsabilităţi în managementul dezastrelor din ambele state, media.I.G.S.U. – Compartimentul Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut