O grupare infracţională din Brașov a sustras, din conturile bancare a 34 de persoane, peste 142.782 lei şi 3.000 euro. Suspecţii trimiteau în numele băncii mesaje electronice victimelor prin care acestea erau invitate să acceseze un link către o pagină web falsă, de unde li se sustrăgeau date personale.Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Braşov, sub directa îndrumare a procurorilor Serviciului de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Braşov, cu sprijinul politistilor de frontiera, au reuşit destructurarea unei grupări specializată în fraude prin intermediul Internetului. Începând cu luna martie 2009, la solicitarea lui F. R. N., G. G. de comun acord cu M. A. D., le-a propus lui G. M., M. A., V. F., G. C., S. I. şi V. M. C. să găsească persoane dispuse să-şi deschidă conturi în lei şi valută în schimbul unui procent din sumele ce urmau să fie virate şi ulterior retrase în și din conturile respective.G. C. s-a ocupat de recrutarea persoanelor din Săcele, iar G. G., G. M., V. F., M. A., S. I. şi V. M. C. și M. A. D au căutat persoane interesate în Braşov, persoanele recrutate de acesta fiind M. I., S. A. şi A. M. F. Pentru a asigura reuşita acţiunii, dar şi discreţia necesară, toţi s-au orientat către persoane fără ocupaţie, cu antecedente penale sau aflate în atenţia organelor judiciare. Întreaga activitate infracțională din Braşov a fost coordonată de G. G., care, sprijinit de G. M., M. A. şi V. F., a centralizat datele primite și a colectat banii obţinuţi. În afară de aceste activități, G.G a transmis mai departe către F. R. N. numele persoanelor care şi-au deschis conturi, simbolurile conturilor, precum şi sumele de bani obţinute în urma retragerilor frauduloase, mai puţin procentele cuvenite membrilor grupului din Braşov şi cele remise către M. A. D. deoarece între G.G., M.A.D. și F.R.N. exista o înțelegere în acest sens. Polițiștii au reușit să identifice 34 de victime (din Reşiţa, Bucureşti, Târgu Mureş, Târgu Secuiesc, Măneciu – Prahova, Sibiu, Iaşi, Brăila, Ploieşti, Braşov, Satu Mare, Alexandria, Giurgiu, Buzău, Oradea, Cluj, Bistriţa), atât persoane care aveau conturi bancare, cât și utilizatori ai serviciului de internet banking, care au primit pe adresele personale de e-mail mesaje nesolicitate, trimise de F. R. N. împreună cu C. R. şi F. M.Mesajele trimise aveau aparența unor comunicări oficiale ale băncii prin care, sub diferite pretexte, au fost invitaţi să acceseze un link către o pagină web falsă, aproape identică din punct de vedere al construcţiei şi conţinutului cu cea originală aparţinând băncii.Victimele au accesat această pagină şi au introdus, conform instrucţiunilor din pagină, codul de utilizator, parola de acces pe cont şi ultimele 8 cifre din numărul cardului, care astfel au intrat în posesia membrilor grupului infracţional. Punctul de colectare a datelor (o adresă de e-mail) a fost controlat de inculpaţii F. R. N., C. R. şi F. M.Folosind datele astfel obţinute, imediat sau la foarte scurt timp, aceştia s-au logat neautorizat în sistemul de internet banking al băncii, pe conturile victimelor, de la adrese fizice din Bucureşti, unde aveau echipamentul hardware şi software şi conexiunea la Internet necesare.Astfel, F. R. N., cu sprijinul lui C. R. şi F. M. au ordonat, fără ştiinţa şi consimţământul victimelor, transferuri frauduloase de bani din conturile victimelor în alte conturi ale persoanelor recrutate în rețea.Sumele retrase de persoanele recrutate erau predate lui F. R. N., C. R. şi F. M, iar prin intermediul acestora ajungeau la liderul grupării. Suspecții au retras cash şi de la ATM-uri, de pe raza localităţilor Braşov şi Săcele, în total 142.782 lei şi 3.000 euro.În urma investigațiilor efectuate de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Braşov şi B.C.C.O. Braşov, G. M. a fost depistat la data de 20 iulie a.c, de politistii de frontiera de la Aeroportul Bucureşti Băneasa si lucratori din cadrul Biroului Trident Henri Coanda (grup de lucru comun constituit din lucratori ai Politiei de Frontiera, Vama si Politie) în timp ce a încerca să se îmbarce cu destinaţia Anglia–Londra. La percheziția corporală, polițiștii de frontiera au descoperit asupra sa un dispozitiv electronic confecţionat artizanal, destinat montării pe fanta ATM-urilor şi copierii informaţiilor de pe banda magnetică a cardurilor bancare (skimer), disimulat într-un aparat radio, pe care intenţiona să-l scoată din ţară, în vederea folosirii lui in Anglia, împreună cu alte persoane.În cauză au fost arestate preventiv 19 persoane pentru săvârşirea infracţiunilor de apartenenţă la un grup organizat, constituit în vederea săvârşirii de infracţiuni informatice, fraudă informatică şi complicitate la fraudă informatică, deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică şi complicitate la deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică.Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei în cauză riscă o pedeapsă privativă de libertate de până la 15 ani.I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE