În primele nouă luni ale anului în curs, în urma celor 252 de acţiuni organizate de poliţiştii secţiilor regionale de Poliţie Transporturi împreună cu poliţiştii rutieri, au fost depistaţi peste 2.100 de şoferi care nu au respectat dispoziţiile legale referitoare la trecerea la nivel cu calea ferată. Pe parcursul primelor nouă luni ale anului 2011, Poliţia Transporturi şi Poliţia Rutieră au desfăşurat acţiuni în sistem integrat atât pentru prevenirea accidentelor rutiere la trecerile la nivel cu calea ferată, cât şi pentru constatarea actelor de nerespectare a normelor rutiere instituite în aceste zone.În urma celor 252 de acţiuni organizate la nivel teritorial, pentru neregulile depistate au fost sancţionaţi 2.165 de de şoferi. De asemenea, au fost ridicate în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice 147 de permise auto şi 95 de certificate de înmatriculare.În vederea îmbunătăţirii sistemului de presemnalizare şi semnalizare rutieră poliţiştii au întocmit 23 de informări către primăriile comunale şi orăşeneşti, administratori ai unor segmente de drum public cu care se intersectează calea ferată.În această perioadă au avut loc 136 de evenimente la trecerile la nivel cu calea ferată, aproape 80% dintre acestea având loc ziua. După locul producerii, 42% dintre evenimentele rutiere au avut loc la intersecţia căii ferate cu drumurile comunale, iar 26% la intersecţia cu străzi din municipii şi oraşe. Conform datelor existente, în anul 2011, ziua din săptămână în care au loc cele mai multe evenimente la trecerile la nivel cu calea ferată este vineri (19,1%), urmată de marţi (14,7%). Din totalul evenimentelor rutiere, 22 au constituit accidente grave în urma cărora 23 de persoane au decedat şi 13 au fost rănite grav. * * * Poliţiştii atrag atenţia tuturor conducătorilor auto asupra necesităţii respectării regulilor de circulaţie la trecerile de nivel cu calea ferată!Semnalele luminoase şi acustice şi barierele sunt foarte importante, rolul lor fiind de a proteja viaţa conducătorilor auto şi de a evita producerea unor grave accidente rutiere. De asemenea, în zonele neprevăzute cu astfel de semnale conducătorul auto trebuie să se asigure temeinic înainte de a a proceda la traversarea unei treceri la nivel cu calea ferată!Stimaţi conducători auto, respectaţi-vă viaţa şi pe a celorlalţi ocupanţi ai autovehiculului pe care îl conduceţi! Cele câteva minute cât trebuie să aşteptaţi la barieră şi o asigurare temeinică la traversarea unei treceri la nivel cu calea ferată pot face diferenţa dintre un drum liniştit şi o tragedie!I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE