Acţiuni ale poliţiştilor suceveni privind combaterea traficului ilicit cu produse accizabile, în special cu ţigări ce provin din spaţiul extracomunitar. Ieri, 9 septembrie, trei autovehicule încărcate cu 8.286 pachete de ţigări de contrabandă (165.720 de ţigarete) au fost depistate în trafic.►Ieri, 9 septembrie, în jurul orei 13.00, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor şi ai Postului de Poliţie Pătrăuşi, Judeţul Suceava, au oprit un autocar pe DN2, în care au găsit 786 pachete de ţigări de diferite mărci. Marfa aparţinea lui Z. Valeria, de 66 ani, din Cernăuţi, Ucraina, valoarea ei ridicâdu-se la aproximativ 4.000 de lei.Persoanei în cauză i s-a cerut să facă dovada provenienţei mărfii, însă nu a putut prezenta documente în acest sens. S-a dispus ridicarea ţigărilor şi sancţionarea contravenţională cu 1.000 de lei. ► La aceeaşi dată, în jurul orei 15.20, un echipaj din cadrul Poliţiei Rutiere Siret a oprit în trafic, pe str. Alexandru cel Bun din oraşul Siret, un autoturism condus de B. Cătălin, de 30 ani. În urma controlulului efectuat asupra autovehiculului s-a constatat că sub feţele portierelor din spate se află mai multe pachete de ţigări. Autoturismul a fost condus în curtea sediului Poliţiei oraşului Siret, fiind identificate 180 pachete de ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 900 de lei. S-a dispus ridicarea ţigărilor şi sancţionarea contravenţională cu suma de 1.000 de lei. ► De asemenea, în jurul orei 21.30, pe DN 2, pe raza comunei Dărmăneşti, a fost oprit un autoturism condus de P. Mihai, de 75 de ani, din oraşul Siret. În urma verificării autoturismului a fost identificată cantitatea de 7.320 pachete de ţigări, de diferite mărci, de provenienţă R. Ucraina şi R. Moldova. Bunurile, cu o valoare de piaţă de 65.880 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, autoturismul ffind indisponibilizat. Faţă de P. Mihai se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.I.G.P.R- Centrul de Informare şi Relaţii Publice