Patru autoturisme de lux, care figurau furate din Italia, respectiv Arad şi Lipova, au fost depistate în ultimele două zile, de poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul I.P.J. Arad. În urma investigaţiilor efectuate, poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale Arad au depistat patru autovehicule de lux, respectiv două autoturisme marca BMW, un autoturism marca Mercedes Benz şi un autoturism marca Volvo, care figurau ca sustrase din municipiul Arad şi oraşul Lipova, respectiv Italia. Autoturismele au fost depistate în incinta unor firme care comercializau auto second-hand, iar unul dintre acestea, la domiciliul unui bărbat din loc. Vladimirescu.În continuare, poliţiştii efectuează cercetări în vederea împrejurărilor în care acestea au fost sustrase şi a depistării autorilor furturilor.CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE-I.G.P.R