Poliția Română a dispus măsuri suplimentare pentru buna desfăşurare a examenului de bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2014. Peste 9.000 de polițişti sunt angrenați în măsuri de ordine şi siguranță publică cu această ocazie.Luni, 18 august 2014, debutează proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba şi literatura română din cadrul Examenului Național de Bacalaureat 2014, sesiunea a II-a.Poliția Română a dispus includerea unităților de învățământ/centrelor de examinare în itinerariile de patrulare, pentru menținerea unui climat de linişte, precum şi pentru asigurarea unui examen corect.Peste 9.000 de polițişti, dintre care 6.696 de la ordine publică, 1.331 polițişti de la rutieră şi 981 alte categorii acționează pentru prevenirea evenimentelor negative şi asigurarea desfăşurării în condiții de linişte şi corectitudine a examenelor.Polițiştii se află, în această perioadă, în zona adiacentă instituțiilor de învățământ, precum şi pe traseele de deplasare înspre şi de la acestea, pentru depistarea şi luarea măsurilor legale față de persoanele care, prin comportamentul sau activitățile desfăşurate, afectează climatul de siguranță publică.De asemenea, polițiştii de la rutieră asigură fluidizarea traficului rutier, prevenirea accidentelor rutiere grave şi a ambuteiajelor.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice