Bănuit de tentativă de tâlhărie la o unitate bancară reţinut de poliţiştii Capitalei

În data de 30 iunie 2016, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, cu sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia Operaţiuni Speciale şi al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, au reuşit depistarea şi prinderea, în zona graniţei de Vest a României, a bărbatului bănuit de comiterea unei tentative de tâlhărie, la sediul unei unităţi bancare, la 7 iunie a.c.În fapt, la data menţionată, bănuitul, cu faţa acoperită şi purtând mănuşi, a pătruns în sediul unei agenţii bancare, având asupra sa o armă, cu care i-a ameninţat pe angajaţi şi a solicitat banii din seif. Imediat ce casiera a acţionat butonul de panică, bărbatul a fugit, fără să sustragă bunuri sau valori.Ca urmare a activităţilor investigativ-operative efectuate, s-a conturat ipoteza că acesta, la finele lunii mai, a mai comis o infracţiune de tâlhărie, deposedând prin violenţă, o femeie, de geanta pe care o avea asupra sa. Fapta s-a petrecut în scara blocului de domiciliu a persoanei vătămate.În ambele cazuri bănuitul ar fi fost ajutat să fugă de către un prieten al său, care îl aştepta în zonă cu un autoturism, persoană de asemenea identificată.În urma percheziţiei domiciliare efectuate la adresa bărbatului au fost identificate şi ridicate mai multe obiecte cu valoare probatorie în cauză.Cercetările sunt continuate de către Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie şi tentativă la tâlhărie, cu cel în cauză în stare de reţinere, urmând a fi prezentat magistraţilor.Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.D.G.P.M.B. – Serviciul Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut