Bărbat cercetat pentru înşelăciune calificată în convenţii, cu consecințe deosebit de grave

Poliţiştii Serviciului Investigarea Fraudelor au documentat activitatea infracţională a lui P. Florin, 36 de ani, din Călăraşi, care la data de 14 iulie a.c., cu ocazia încheierii unui contract de vânzare-cumpărare de cereale, a indus şi menţinut în eroare administratorul unei societăţi comerciale din Constanţa, prejudiciul cauzat fiind de 372.000 lei. Sub coordonarea nemijlocită a procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au continuat cercetările în dosarul de urmărire penală, împrejurare în care faţă de P. Florin, instanţa de judecată a dispus măsura arestării preventive pentru 29 de zile, cel în cauză fiind depus în arestul I.P.J. Constanţa, fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215, al. 1, 2, 3 şi 5 din Codul Penal („înşelăciune calificată în convenţii, cu consecinţe deosebit de grave”).De asemenea, cercetările au fost extinse faţă de alţi doi bărbaţi din municipiul Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune calificată în convenţii, cu consecinţe deosebit de grave, faptă prevăzută de art. 26 Cod Penal, rap. la art. 215, alin. 1, 2, 3 şi 5 din Codul Penal, aceştia fiind cercetaţi în stare de libertate.I.P.J. Constanța – Compartimentul Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Acțiuni permanente pentru combaterea traficului de droguri. Detalii aici

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Citește mai mult

Trei persoane reținute pentru braconaj. Detalii aici

32.130 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale

4.151 de intervenții ale efectivelor MAI

15 persoane salvate de efectivele MAI în ultimele 24 de ore

Participarea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la DC News TV. Detalii aici

Sari la conținut