Bărbat cercetat pentru trafic de influenţă

La data de 25 ianuarie a.c., ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Biroul Judeţean Anticorupţie (B.J.A.) Vrancea, în baza ordonanţei de delegare emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, au efectuat o percheziţie la domiciliul lui C. Viorel, din municipiul Adjud, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.În fapt, în luna noiembrie 2011, ofiţerii D.G.A. – B.J.A. Vrancea au fost desemnaţi să efectueze actele premergătoare faţă de susnumit, ca urmare a denunţului unei persoane, de la care făptuitorul a pretins şi a primit suma totală de 22.000 lei, lăsând să se creadă că are influenţă pe lângă funcţionari din cadrul Ministerului Transporturilor, care pot facilita angajarea fiicei denunţătoarei în cadrul instituţiei respective.După efectuarea descinderii, cel în cauză a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea şi, în urma audierilor, procurorul a emis ordonanţă de reţinere pe numele învinuitului, urmând ca astăzi, 25 ianuarie 2012, să fie prezentat Tribunalului Vrancea cu propunere de arestare preventivă.Biroul Informare şi Relaţii Publice – D.G.A.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut