Bărbat prins în flagrant în timp ce care încerca să mituiască un polițișist

Un poliţist din cadrul I.P.J. Hunedoara – Poliţia oraşului Simeria a sesizat Direcţia Generală Anticorupţie – Biroul Judeţean Anticorupţie Hunedoara cu privire la intenţia unui cetăţean de a-l mitui, bărbatul fiind ulterior prins în flagrant. Astfel, la data de 09.05.2012, agentul de poliţie l-a oprit în trafic pe S.F., care se afla la volanul unui autoturism înmatriculat în Franţa. La solicitarea poliţistului, conducătorul auto a prezentat un permis de conducere eliberat de către autorităţile spaniole, dar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că bărbatul nu poseda de fapt permis de conducere eliberat de către autorităţile spaniole sau române. La data de 10.05.2012, în timpul audierilor, S.F. a recunoscut că a plătit 500 euro unei cunoştinţe pentru permisul de conducere pe care l-a prezentat la control. Cu această ocazie, i-a promis agentului de poliţie o sumă de bani, fără a specifica cuantumul, pentru ca acesta să nu întocmească actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, fals şi uz de fals. La data de 11.05.2012, ofiţerii D.G.A. – Hunedoara, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara l-au prins în flagrant pe S.F. după ce i-a oferit agentului de poliţie 100 euro. În urma audierii, procurorul de caz a dispus faţă de cel în cauză măsura preventivă de obligare de a nu părăsi localitatea, pentru 30 de zile. Pentru documentarea cazului, s-a beneficiat de sprijinul Serviciului Român de Informaţii.D.G.A. – Biroul Informare și Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut