Bărbat reținut și arestat preventiv pentru ultraj asupra a trei polițiști

Marți, 27 august 2024, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 a dispus reținerea unui bărbat, în vârstă de 52 de ani, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de ultraj, asupra a trei polițilști din cadrul Poliției Capitalei.

La data menționată, în jurul orei 18.00, trei polițiști din cadrul Serviciului pentru Centru Vechi – Biroul de Investigații Criminale, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în timp ce se deplasau cu autospeciala de poliție, pentru a conduce la sediu o persoană, în baza unui mandat de aducere, ar fi fost amenințați cu acte de violență, pe o stradă din Sectorul 5, de către conducătorul unui autoturism.

Acesta avea un comportament agresiv în trafic, fiind foarte aproape să intre în coliziune cu autospeciala de poliție, moment în care, polițiștii și-au declinat calitatea, atât prin informarea verbală a respectivului conducător auto, cât și prin faptul că aceștia purtau veste specifice, inscripționate.

Ulterior, șoferul ar fi devenit recalcitrant, adresând injurii polițiștilor și mesaje de amenințări cu acte de violență.

De asemenea, cel în cauză i-ar fi amenințat și cu un obiect tăietor-înțepător, pe care îl avea asupra sa.

În momentul în care bărbatul a observat că este înregistrat audio-video de către polițiști, ar fi ascuns obiectul respectiv și ar fi demarat cu auto, astfel că s-a procedat la urmărirea acestuia în trafic.

Pentru a-și asigura scăparea, acesta schimba foarte des străzile, context în care ar fi încercat să lovească un alt autoturism aflat în trafic.

În timpul urmăririi, polițistul aflat la volanul autospecialei se afla în apel cu dispeceratul Poliției Capitalei, căruia îi transmitea, în timp real, traseul de deplasare.

De asemenea, în sprijin s-au deplasat echipaje din cadrul Secției 19 Poliție, care au procedat la blocarea și oprirea în trafic a celui în cauză.

Ulterior, conducătorul autoturismului a fost imobilizat, cu respectarea dispozițiilor legale și a fost condus la sediul Secției 19 Poliție.

Totodată, a fost informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, cu privire la săvârșirea infracțiunii de ultraj.

Șoferul, un bărbat în vârstă de 52 de ani, cunoscut cu preocupări de natură infracțională, a fost testat de către polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, cu aparatul Drugtest, iar rezultatul a indicat posibila prezență a unor substanțe susceptibilie de a avea efect psihoactiv. Cel în cauză a fost condus la Institutul Național de Medicină Legală, în vederea recoltării de probe biologice.

Cu privire la rezultatul indicat de aparatul DrugTest, verificările sunt continuate de către Brigada Rutieră.

Ulterior, în baza probatoriului administrat în cauză, a fost dispusă, de către procuror, reținerea bărbatului, pentru de 24 ore.

De asemenea, astăzi, 28 august a.c., față de bărbatul în cauză a fost dispusă măsura arestului preventiv, pentru 30 de zile, de către instanța de judecată.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infractiunii de ultraj.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut