Bărbat urmărit internațional, depistat cu sprijinul polițiștilor capitalei

La data de 30 septembrie 2024, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale au desfășurat activități pentru depistarea persoanelor care se sustrag urmăririi penale sau executării unei măsuri privative de libertate.

La nivelul Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Sector 4, au fost efectuate investigații complexe în vederea depistării unui bărbat, în vârstă de 45 de ani, aflat în categoria Most Wanted a Poliției Române, acesta fiind urmărit național și internațional.

Pe numele acestuia sunt emise două mandate de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare pentru conducere unui autoturism sub influența alcoolului sau a unor substanțe psihoactive, conducere fără permis, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, respectiv 1 an și 9 luni de închisoare pentru deținere de droguri de mare risc.

Întrucât existau date și indicii că bărbatul în cauză se află pe teritoriul unei alte țări, în urma schimbului de date și informații cu atașați ai Ministerului Afacerilor Interne pe lângă Ambasada României în Italia, au fost efectuate activități specifice, acesta fiind depistat și imobilizat pe un aeroport din Italia.

Menționăm că, în momentul interceptării, urmăritul s-a legitimat cu acte false de identitate, aspect clarificat în urma schimbului operativ de date.

Bărbatul a fost încarcerat într-un penitenciar. În continuare, pe teritoriul Italiei se desfășoară activitățile specifice în vederea executării mandatelor europene.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut