BI participare delegatie M.A.I. in Serbia

La invitaţia ministrului de interne din Serbia, Ivica DACIC, o delegaţie M.A.I. condusă de adjunctul şefului Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, chestor principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea, va participa la Conferinţa Ministerială Regională care se va desfăşura la Belgrad, în perioada 4 – 5 octombrie a.c.Conferinţa are ca temă “Consolidarea cooperării transnaţionale şi regionale ca precondiţie pentru garantarea succesului luptei împotriva criminalităţii organizate în Europa de Sud-Est” şi reuneşte miniştrii de interne, ai justiţiei şi procurorii generali din Europa de Sud Est, precum şi reprezentanţi ai Consiliului Europei, Europol, Interpol, Centrului SECI etc.La finalul reuniunii, se va semna un Memorandum privind importanţa întăririi cooperării în combaterea criminalităţii organizate. DIRECTIA INFORMARE SI RELATII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut