Poliţiştii au acţionat, la nivel naţional, la sfârşitul săptămânii trecute, pentru verificarea respectării regimului rutier de către conducătorii de mopede, biciclişti şi conducătorii de atelaje.În zilele de 5 şi 6 octombrie a.c., Direcţia de Ordine Publică din cadrul I.G.P.R. a coordonat o acţiune, desfăşurată la nivel naţional, cu prioritate pe sectoarele de drumuri judeţene şi comunale, folosite pentru transportul produselor agricole de pe câmp pentru creşterea siguranţei rutiere în rândul conducătorilor de mopede, bicicliştilor şi a conducătorilor de atelaje.În cele două zile, 5.006 de poliţişti, dintre care 4.354 de la ordine publică şi 652 de la alte structuri de poliţie, precum şi 118 specialişti de la alte instituţii, au verificat 18.217 de conducători auto, 2.250 de conducători de mopede, 4.608 conducători de atelaje şi 3.221 de biciclişti.Poliţiştii au depistat 260 de infracţiuni, dintre care 214 la O.U.G nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, pentru care sunt cercetate 237 de persoane.De asemenea, poliţiştii au aplicat 10.257 de sancţiuni contravenţionale, 9.335 dintre acestea fiind la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Astfel, poliţiştii au aplicat 6.020 de sancţiuni contravenţionale conducătorilor auto, 309 conducătorilor de mopede, 1.816 conducătorilor de atelaje şi 1.190 de sancţiuni bicicliştilor.Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate a fost de 2.054.690 de lei.Exemple:La data de 5 octombrie a.c, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Grădiştea din cadrul I.P.J. Călăraşi au depistat un bărbat, de 60 de ani, din Călăraşi, care conducea pe D.J. 304, în comuna Ulmu, un utilaj agricol neînmatriculat, fără a poseda permis de conducere şi cu o alcoolemie de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele suspecului s-a întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de o persoană care nu deţine permis de conducere şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. Poliţiştii Serviciului Rutier din cadrul I.P.J. Alba au depistat un bărbat, de 39 de ani, din comuna Mihalţ, judeţul Alba, care conducea un moped în comuna Sîntimbru, judeţul Alba, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. De asemenea, bărbatul conducea având o alcolemie de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că a fost condus la Spitalul Judeţean Alba, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii gradului de alcoolemie. Bărbatului i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de o persoană care nu deţine permis de conducere şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. I.G.P.R. – Centrul Informare și Relații Publice