Bilanțul misiunilor derulate de salvatori în luna februarie 2024

Obiectivele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență rămân axate pe garantarea securității cetățenilor și protejarea comunităților. Întrucât situațiile de urgență variază din punct de vedere al complexității și intensității, instituția noastră continuă să-și adapteze bunele practici, pentru a asigura o bună dezvoltare instituțională în domeniile-cheie: intervenție, pregătire și prevenire.
Intervenţie
Din punct de vedere operațional, misiunile desfășurate de către salvatori în luna februarie au crescut cu 18% comparativ cu perioada similară a anului trecut, aceștia gestionând 46.453 de situații de urgență la nivel național.
Astfel, în perioada de referință (01-29.02.2024), echipajele SMURD au acționat în 37.856 de cazuri de acordare a măsurilor de prim ajutor, în urma cărora peste 38.000 de persoane au fost asistate medical, dintre care 3.324 de copii.
De asemenea, în același interval de timp, echipajele de stingere au acționat pentru localizarea și lichidarea celor 4.405 incendii, aproximativ 3.000 dintre acestea au fost la arderi necontrolate. În acest sens, readucem în atenția cetățenilor faptul că arderea miriștilor, vegetației uscate și a deșeurilor este stric interzisă.
Concomitent cu aceste tipuri de misiuni, salvatorii au intervenit și în alte 4.192 acțiuni destinate protecției comunităților care aveau nevoie de sprijinul salvatorilor, iar echipajele de intervenție au salvat 1.714 de persoane din medii ostile vieții.
Prevenire
În perioada 01-29 februarie a.c., inspectorii de prevenire au desfășurat activităţi de îndrumare şi control, pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor, la operatori economici cu activităţi din domeniile comerţ, alimentaţie publică, agrement, precum și la alte tipuri de obiective.
IGSU: Comunicat de presă
Bd. Dimitrie Pompeiu nr. 10A, sector 2, Bucureşti
Telefon: 021 208 6150, Fax: 021 242 0990
Email: informare.publica@mai.gov.ro
Astfel, pe parcursul lunii februarie, specialiștii IGSU au desfășurat peste 2.800 de controale, în urma cărora au fost aplicate 9.658 de avertismente și 2.617 de amenzi, în cuantum de aproximativ 23.000.000 lei. De asemenea, pentru încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu, la 21 de obiective din categoria comerț și turism, din județele AG, AR, BC, BN, BT, CS, GR, BV, HD, IS, NT, SV și VL s-a dispus măsura complementară de oprire a funcționării ori utilizării.
În paralel, colegii noștri au prelucrat și personalul aflat la locul de muncă în ceea ce privește asigurarea intervenției imediate în caz de incendiu, până la sosirea pompierilor, și au desfășurat peste 3.800 activități de instruire asupra măsurilor de prevenire şi modului de comportare pe care să îl adopte în diferite situaţii de urgenţă, acțiune la care au participat mai bine de 210.000 persoane.
Pregătire
În luna februarie, pentru creșterea gradului de pregătire și eficientizarea modului de intervenție a personalului din cadrul structurilor IGSU, au fost organizate peste 190 de exerciții ce au vizat gestionarea misiunilor generate de incendii, cutremure, accidente, avarii, explozii, incendii în activități de transport, alunecări de teren sau accidente la obiective de tip SEVESO. Din totalul acestor activități practice, 4 au presupus alocarea de forțe și mijloace în teren.
De asemenea, în contextul misiunilor internaționale de pregătire, în perioada 02-08.02.2024, o delegație din cadrul IGSU a participat la activități de planificare, organizare și desfășurare a exercițiului Vigorous Warrior 2024, conexat cu exercițiul Clean Care 2024.
***
Instrumente esențiale pentru informarea și pregătirea cetățenilor în fața situațiilor de urgență sunt Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență – fiipregatit.ro și aplicația mobilă DSU. Accesați acum https://fiipregatit.ro/ sau descărcați, gratuit, aplicația de mobil DSU, din AppStore sau Google Play, pentru a afla mai multe informații privind modul de comportare înainte, în timpul și după producerea unei situații de urgență.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut