Bilanțul principalelor misiuni desfășurate de structurile MAI, în ultimele 24 de ore

Menținerea ordinii și liniștii publice, siguranța rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat, stingerea incendiilor și acordarea asistenței medicale de urgență reprezintă doar câteva exemple dintre cele mai importante misiuni desfășurate de efectivele MAI, în cursul zilei de ieri.

În ultimele 24 de ore, structurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 4.353 de evenimente, dintre care 2.891 au fost circumscrise menținerii ordinii și liniștii publice, iar 1.462 au fost intervenții circumscrise situațiilor de urgență.

Sâmbătă, la nivelul structurilor de poliție din România, au fost sesizate 740 de posibile infracțiuni, peste 21% dintre acestea fiind sesizări din oficiu.

Polițiștii și jandarmii aflați în executarea atribuțiilor de serviciu, în ultimele 24 de ore, au prins în flagrant 153 autori de infracțiuni, care au săvârșit 146 de fapte penale. Tot sâmbătă, în baza activităților de investigații întreprinse în mai multe cauze penale s-au dispus măsuri preventive pentru 36 de persoane.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, au fost depistate de structurile operative ale Poliției Române 10 persoane urmărite național sau internațional.

Acțiunile în trafic pentru prevenirea accidentelor grave de circulație au continuat și î cursul zilei de ieri, astfel că, polițiștii rutieri au reținut 632 de permise de conducere pentru abaterile constatate în trafic, totodată fiind retrase 218 de certificate de înmatriculare.

Polițiștii și jandarmii au constatat, sâmbătă, 8.648 de abateri de natură contravențională pentru sancționarea cărora au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3,2 milioane lei.

Reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat, în ultimele 24 de ore, 7 controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență fiind identificate 3 obiective fără autorizație de securitate la incendiu. De asemenea, au fost aplicate 48 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 73.000 lei.

Pentru acordarea primului-ajutor medical, serviciile mobile de urgență, reanimare și descarcerare au intervenit, vineri, pentru 1.159 de persoane. Pe parcursul intervențiilor pompierilor, au fost salvate 27 persoane. Totodată, polițiștii au intervenit pentru salvarea unei persoane aflate în situații critice.

Sâmbătă, piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 4 misiuni aero-medicale, fiind salvate 3 persoane aflate în situații de urgență.

Tot în cursul zilei de ieri, pentru aplicarea măsurilor de autoprotecție, au fost transmise 3 mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil în România. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.332 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în țara noastră. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale IGI este de 78%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 20.273 de mijloace de transport și 75.809 de persoane, dintre care 7.820 de cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut