Bilanțul principalelor misiuni desfășurate de structurile MAI, în ultimele 24 de ore

Poliția Română efectuează marți, 25 ianuarie a.c., 7 acțiuni de amploare cu 29 de percheziții domiciliare în dosare penale referitoare la fapte grave, precum pornografie infantilă  prin sisteme informatice, obținerea ilegală de fonduri de la AJOFM Neamț, înșelăciune și fals, cu ocazia obținerii unor credite CAR, furt calificat și profanare de morminte, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și infracțiuni la regimul substanțelor periculoase.

Perchezițiile au loc în Municipiul București și în mai multe județe, printre care Neamț, Iași, Giurgiu și Argeș și se desfășoară sub coordonarea unităților de Parchet competente.

În cadrul activităților din această dimineață polițiștii urmăresc identificarea și ridicarea mijloacelor de probă necesare documentării activităților infracționale desfășurate de către suspecți. Persoanele depistate de polițiști vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.

*

Bilanțul principalelor misiuni desfășurate de structurile MAI, în ultimele 24 de ore

Menținerea ordinii și liniștii publice, supravegherea și controlul frontierei de stat, stingerea incendiilor și acordarea asistenței medicale de urgență au constituit priorități pentru efectivele MAI care au acționat în cursul zilei de ieri.

Angajații din structurile operative ale MAI au intervenit la aproximativ 3.800 de misiuni în sprijinul cetățenilor, 2.162 fiind pe linie de ordine publică, iar 1.644 situații de urgență.

În ultimele 24 de ore au fost semnalate și înregistrate 582 de posibile infracțiuni, dintre care peste 22 % au fost sesizate din oficiu.

Polițiștii și jandarmii aflați în executarea atribuțiilor de serviciu, în cursul zilei de ieri, au prins în flagrant 142 de autori de infracțiuni care au săvârșit 139 de fapte penale. Totodată, s-au dispus măsuri preventive pentru 24 de persoane și au fost depistate 5 persoane urmărite național sau internațional.

Polițiștii, în îndeplinirea atribuțiilor ce le revin, au aplicat 8.657 sancțiuni contravenționale a căror valoare totală depășește 2,9 milioane lei. De asemenea, efectivele de jandarmi au aplicat 522 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 119.000 lei.

Polițiștii rutieri au fost prezenți pe arterele de drum cu risc crescut de accidente pentru a asigura fluidizarea circulației și pentru a preveni producerea unor evenimente grave. În ultimele 24 de ore, au reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce 613 de permise de conducere și au retras 189 de certificate de înmatriculare.

Pe parcursul intervențiilor efectuate de pompieri au fost salvate 24 persoane și s-a acordat asistență medicală de urgență pentru 1.254 persoane.

Totodată, elicopterele Inspectoratului General de Aviație au executat 7 misiuni aero-medicale în urma cărora au fost salvate 7 persoane aflate în situații de urgență. La rândul lor, polițiștii au intervenit pentru salvarea a două persoane cu intenții suicidale.

În ultimele 24 de ore, frontiera de stat a fost tranzitată de peste 80.000 de persoane și 29.000 mijloace de transport. Au fost reținute, în vederea confiscării, bunuri în valoare de peste 100.000 de lei.

Centrul Național de Conducere Integrată al MAI monitorizează situația operativă de la nivelul întregii țări pentru dispunerea măsurilor necesare pentru eficientizarea intervențiilor personalului MAI în sprijinul comunităților.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut