Botoşani/Funcţionar public reţinut pentru trafic de influenţă

Joi, 24 noiembrie a.c., ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Biroul Judeţean Anticorupţie Botoşani, în baza ordonanţei de delegare şi împreună cu procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, am procedat la prinderea în flagrant a lui C. I., referent în cadrul Serviciul Patrimoniu din Primăria municipiului Botoşani, care a primit suma de 100 euro de la un denunţător. În fapt, cazul are la bază denunţul botoşănencei Ş. L., din care rezultă că, începând cu anul 2010, i-a dat lui C. I., la solicitarea acestuia, suma de 800 euro, pentru a interveni pe lângă funcţionari din cadrul Primăriei Botoşani în vederea obţinerii, cu prioritate faţă de alte persoane, a unui repartiţii pentru un apartament ANL. Totodată, învinuitul i-a mai solicitat, în acelaşi scop, suma de 100 euro pe care denunţătoarea i-a oferit cu ocazia flagrantului. În urma probatoriului administrat, procurorul a dispus continuarea cercetărilor cu suspectul în stare de reţinere, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, art. 257. Acesta urmează ca astăzi să fie prezentat Tribunalului Botoşani cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile.D.G.A. – Biroul Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut