Bulgari cu interdicţie de a părăsi ţara, depistaţi la Constanţa

Poliţiştii de frontieră constănţeni au reţinut, în zona de competenţă a Sectorului P.F. Băneasa, un grup format din trei cetăţeni bulgari cu interdicţie de a-şi părăsi ţara care, ajutaţi de doi conaţionali, încercau să ajungă ilegal în Spaţiul Schengen. În data de 12.05.2009, acţionând în baza unor informaţii, poliţiştii de frontieră din cadrul IJPF Constanţa au desfăşurat o acţiune specifică în zona de competenţă, ocazie cu care au oprit pentru verificări un autoturism marca Ford Escort, înmatriculat în Bulgaria, în care se aflau cinci persoane de cetăţenie bulgară, despre care existau suspiciuni că au trecut ilegal frontiera. În cadrul cercetărilor specifice, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că trei dintre ocupanţii maşinii, Y. Sali, I. Ivanov şi V. Kirov, cu vârste cuprinse între 37 şi 51 ani, au intrat ilegal în România, aceştia avand interdicţie de a ieşi din Bulgaria. Conform declaraţiilor, doi dintre bulgarii cu interdicţie intenţionau să ajungă ilegal în Polonia, fapt pentru care au apelat la ceilalţi trei conaţionali care îi însoţeau, Y. Sali, K. Zdravkov şi I. Kostadinova, pentru a-i ajuta să treacă ilegal frontiera bulgaro-română, în schimbul sumei de 200 euro de persoană. Astfel, K. Zdravkov şi I. Kostadinova au intrat legal în România, în data de 12 mai a.c., în jurul orei 01.00, prin Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, cu autoturismul Ford şi i-au preluat pe cei trei din apropierea frontierei cu Bulgaria, de lângă localitatea Tudor Vladimirescu.Ca urmare a celor constatate, celor cinci persoane le-au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat (V. Kirov şi I. Ivanov, Y. Sali), racolare, îndrumare şi călăuzire de persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat (Y. Sali, I. Kostadinova), complicitate la intrare în ţară prin trecere ilegală a frontierei de stat (K. Zdravkov ), la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.Utilaje agricole furate din Spaţiul Schengen, depistate la P.T.F. PeteaPoliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat trei tractoare ce figurează ca fiind furate din străinătate, ce urmau a fi introduse în ţară de către un cetăţean român. În data de 11.05.a.c., în jurul orei 22.30, la PTF Petea, judeţul Satu Mare, s-a prezentat pentru a intra în ţară cetăţeanul român P. Zoltan, în vârstă de 46 ani, domiciliat pe raza judeţului Maramureş. Bărbatul conducea un autotractor marca Volvo cu semiremorcă, ambele înmatriculate în judeţul Maramureş. Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au descoperit în remorcă trei utilaje agricole (tractoare) marca Lamborghini, două dintre ele având anul de fabricaţie 2008, iar al treilea – 2007, pentru care şoferul nu a putut prezenta documente de provenienţă. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că unul dintre tractoare figura ca fiind furat din Portugalia în februarie 2009, iar altul din Italia în ianuarie 2009. Cu privire la cel de-al treilea utilaj, verificările sunt în curs de desfăşurare. Valoarea totală a utilajelor se ridică la aproximativ 300.000 euro.Conducătorul auto a declarat că a plecat din România cu automarfarul încărcat cu mobilă, având ca destinaţie Franţa. După ce a ajuns la destinaţie şi a descărcat marfa, a fost contactat telefonic de către un cetăţean român, a cărei identitate nu o cunoaşte, care i-a spus să aducă în ţară trei utilaje pe care urma să le preia dintr-o parcare. A încărcat în remorcă cele trei tractoare despre care nu avea cunoştinţă că sunt furate şi s-a întors spre România, urmând să fie contactat din nou telefonic după intrarea în ţară pentru a i se comunica destinaţia finală a transportului. Având în vedere cele constatate, conducătorului auto i-au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire la furt, iar utilajele agricole în valoare de aproximativ 300.000 euro au fost indisponibilizate până la finalizarea cercetărilor şi depistarea tuturor persoanelor implicate. Imagini video vor disponibile pe site-ul www.politiadefrontiera.roPOLITIA DE FRONTIERA – SERVICIUL PRESA SI COMUNICARE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut