În cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor a fost implementată astăzi, 13 decembrie, campania ,,Legea 132/2010 – Instituţiile publice colectează selectiv”. Astfel, M.A.I. se alătură celorlalte instituţii publice preocupate de creşterea gradului de informare şi de conştientizare a angajaţilor şi a cetăţenilor cu privire la avantajele colectării selective şi a managementului deşeurilor.Evenimentul desfăşurat astăzi, la sediul M.A.I., face parte din campania de promovare a Legii 132/2010, iniţiată de Comisia pentru Administraţie Publică, Amenajarea Teritoriului şi Echilibru Ecologic din Camera Deputaţilor, Asociaţia Green Revolution, Garda Naţională de Mediu, Asociaţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM), Eco-Rom Ambalaje S.A. şi Asociaţia Green Area.În cadrul acţiunii de astăzi, iniţiatorii campaniei au pus la dispoziţia angajaţilor Ministerului următoarele materiale de comunicare şi promovare: ghid şi plan de măsuri necesare în implementarea legii – pentru responsabilul cu colectarea selectivă, text mailing pentru angajaţii instituţiei, postere, flyere şi un mesh stradal.Informaţii de backgroundCampania de implementare a Legii 132/2010, numită ,,Legea 132/2010 – Instituţiile publice colectează selectiv”, iniţiată în septembrie 2010, este organizată de Comisia pentru Administraţie Publică, Amenajarea Teritoriului şi Echilibru Ecologic din Camera Deputaţilor, Asociaţia Green Revolution, Garda Naţională de Mediu, Asociaţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM), Eco-Rom Ambalaje S.A. şi Asociaţia Green Area.Campania este una de informare şi comunicare şi are ca obiectiv creşterea gradului de informare şi conştientizare a funcţionarilor publici, a angajaţilor din instituţii publice şi a cetăţenilor, cu privire la avantajele colectării selective şi reciclării deşeurilor.În perioada septembrie 2010 – ianuarie 2011 are loc etapa promovării colectării selective şi a Legii 132/2010, prin şase acţiuni, în şase instituţii publice din România: Administraţia Prezidenţială, Guvern şi patru ministere.Despre Legea 132/2010:Legea 132/2010 privind obligativitatea colectării selective a deşeurilor în instituţiile publice a fost adoptată de Parlamentul României, publicată în Monitorul Oficial, nr. 461/6 iulie 2010 şi a intrat în vigoare la data de 6 august 2010.Legea 132/2010 are ca obiectiv creşterea gradului de reciclare şi de valorificare a deşeurilor şi reglementează colectarea selectivă a deşeurilor de hârtie, carton, metal, plastic şi sticlă în instituţiile publice, prin stabilirea modului de organizare şi operaţionalizare a colectării selective.Legea 132/2010 este şi o măsură de sprijinire a aplicării în România a Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European privind deşeurile, care prevede ca statele membre să îşi organizeze sisteme de colectare selectivă a deşeurilor, obiectivul fiind atingerea ţintei de minimum 50% reciclare a deşeurilor, fixată statelor membre până în 2020.