Captură de ţigarete de contrabandă

Două persoane suspectate de comiterea infracţiunii de contrabandă au fost arestate preventiv, după ce au fost depistate de poliţişti şi jandarmi în timp ce transportau 184.800 de ţigarete de contrabandă.În noaptea de 14 spre 15 decembrie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Huşi şi jandarmi i-au depistat pe B.Anatolie, de 30 de ani şi B.Sergiu, de 26 de ani, ambii din Republica Moldova, care transportau cu un autoturism ţigarete de provenienţă Republica Moldova, fără documente legale. Autovehiculul era oprit pe Aleea Mihail Kogălniceanu, din municipiul Huşi, iar în momentul în care cetăţenii moldoveni aflaţi în autovehicul au observat patrula de siguranţă publică apropiindu-se, au încercat să părăsească zona în grabă, însă au fost opriţi.În urma controlului efectuat s-a constatat că, în autoturism, erau transportate 184.800 de ţigarete, timbrate cu timbru fiscal emis de Republica Moldova, prejudiciul stabilit de către Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, constând în contravaloarea taxelor vamale, TVA-ului şi accizelor vamale ce trebuiau achitate pentru ţigarete, fiind de 80.147 lei. Cele două persoane au fost conduse la sediul Poliţiei municipiului Huşi, iar împotriva lor au fost demarate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi deţinere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile. Faţă de cei doi suspecţi, poliţiştii huşeni au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, după care, în cursul zilei de ieri, Judecătoria Huşi a emis pe numele acestora mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile. CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE-I.G.P.R


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut