Astăzi în jurul orei 11.00, ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela Dan, a ajuns la Arad unde s-a întâlnit cu prefectul, șeful inspectoratului pentru situații de urgență și reprezentanții autorităților locale care participă la înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase din cursul zilei de ieri. La întâlnire au participat, de asemenea, șefii structurilor MAI din județ, membre în Comitetul pentru Situații de Urgență.Ministrul Carmen Dan a solicitat ca până joi, 21 septembrie a.c., să fie realizată o primă evaluare a celor mai însemnate pagube, pentru a se putea iniția demersurile în vederea acordării ajutoarelor de stat.Pe baza informațiilor primite până în prezent de la autoritățile locale a rezultat că au fost afectate 35 de localități, situația cea mai gravă înregistrându-se în localitatea Moneasa. La acest moment nu mai sunt persoane internate în unități spitalicești ca urmare a efectelor fenomenelor meteo extreme din cursul zilei de ieri.În teren, la această oră, se află 14 echipe de intervenție pentru remedierea defecțiunilor la alimentarea cu energie electrică. Acestea au ca prioritate spitalele care încă funcționează pe bază de generatoare, astfel încât pacienții din aceste unități spitalicești să nu aibă de suferit.