Liderul unei grupări de contrabandă cu ţigări, arestat preventiv

În urma percheziţiilor desfăşurate pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializată în contrabanda cu ţigări, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării peste 500.000 de ţigarete, 11 autoturisme, peste 240.000 de lei şi 2.000 de euro, trei pistoale cu gaze, peste 100 de telefoane mobile şi o cameră video cu termoviziune. / 14 persoane au fost reţinute, iar faţă de 7, până în prezent, instanţa de judecată a emis mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.

„Dreptul la muncă e al tău. Nu-l vinde traficanţilor!!!”

Astăzi, 29 iulie a.c., Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, prin Centrul Regional Bucureşti, în parteneriat şi cu sprijinul financiar al Asociaţiei Ecumenice a BisericiIor din România AIDRom şi al Asociaţiei Caritas Bucureşti, a lansat Campania Naţională „Dreptul la muncă e al tău. Nu-l vinde traficanţilor!!!”, destinată prevenirii exploatării persoanelor prin muncă forţată.

Ţigări de contrabandă transportate cu căruţa

Poliţiştii de frontieră botoşăneni şi poliţiştii din cadrul Poliţiei Botoşani au depistat şi reţinut un cetăţean român, care transporta cu un atelaj hipo aproximativ 10.500 pachet de ţigări, provenite din activităţi de contrabandă. Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de aproximativ 88.200 lei, a fost reţinută în vederea confiscării, iar persoana implicată va fi cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.

Liderul unei grupări de trafic de droguri, arestat

În urma a nouă percheziţii efectuate de poliţişti la locuinţele membrilor grupării, au fost ridicaţi 70.000 de euro, 10.000 lei, precum şi 4,5 kg de droguri de mare risc, a căror valoare pe piaţă este estimată la 110.000 de euro / Liderul grupării este suspectat că a achiziţionat pentru a revinde JWH 250, drog introdus în cursul acestei luni în tabelele anexă la Legea 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Descinderi ale poliţiştilor în Ilfov şi Bucureşti

În această dimineaţă, poliţiştii ilfoveni au efectuat 13 percheziţii domiciliare, în vederea destructurării unei grupări specializate în furturi din locuinţe / În urma descinderilor, oamenii legii au ridicat aparatură electronică şi electrocasnică, bijuterii, bani şi articole de îmbrăcăminte, susceptibile a proveni din săvârşirea a 15 furturi, prin care s-a creat un prejudiciu de aproximativ 150.000 de lei.

Evitaţi contactul pielii cu dragonul de mare!

În ultimele zile, mai mulţi turişti din staţiunea Mamaia au solicitat îngrijiri medicale după ce au fost înţepaţi de o anumită specie de peşte din Marea Neagră. Chiar şi în această dimineaţă, echipajele SMURD Constanţa au acordat primul ajutor medical unui bărbat în vârstă de 20 ani, Alexandru R, şi unei femei în vârstă de 35 ani, Silvia Violeta M.,ambii aflaţi în concediu, în staţiunea Mamaia, care au văzut în apa mării mai multe exemplare de peşte din specia „TRACHINUS DRACO Linnaeus”, cunoscut sub numele „dragonul de mare” şi au încercat să pună mână pe ele.

I.S.U. Constanţa – Peste 100 de apeluri de urgenţă în 24 de ore

În ultimele 24 de ore, prin Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa au fost gestionate 100 de apeluri de urgenţă. Dintre acestea, efectivele ISU „Dobrogea” au intervenit la un incendiu, o deblocare de uşă pentru salvarea unui bărbat paralizat, o asanare de muniţie neexplodată, iar paramedicii SMURD au avut 32 misiuni de acordare a primului ajutor medical de urgenţă şi transportul pacienţilor la spital.

Persoane descoperite de evaziune fiscală cu ţigări de contrabandă

La data de 24 iulie a.c., ca urmare a unei ample activităţi desfăşurate în comun, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciile Judeţene Braşov şi Covasna, împreună cu lucrătorii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Braşov şi Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, cu sprijinul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (D.G.I.P.I.), au prins în flagrant, pe raza municipiului Braşov, doi agenţi de poliţie din cadrul I.P.J. – Braşov – Serviciul de Investigare a Fraudelor, în timp ce transportau ţigări de contrabandă din Republica Moldova.

Atenţie la tren! Viaţa contează!

Poliţiştii de la Serviciul Poliţiei Transporturi şi Direcţia Poliţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au coordonat activitatea structurilor din teritoriu în peste 240 de acţiuni desfăşurate la nivel naţional în prima jumătate a anului 2010, pentru prevenirea accidentelor la trecerile la nivel cu calea ferată. Faţă de perioada similară a anului trecut, numărul accidentelor petrecute în aceste zone a scăzut cu 19,2%, iar cel al persoanelor decedate a scăzut cu 21,8%.

Combaterea traficului de persoane în primul semestru – 2010

 28 de grupări infracţionale, formate din 291 de persoane, din care 117 au fost arestate, destructurate în primul semestru al anului 2010 de către poliţiştii specializaţi în combaterea traficului de persoane.

 Campania „LIBER SUB SOARE! INFORMEAZĂ-TE! TRAFICUL DE PERSOANE NU IARTĂ!” În perioada iulie-octombrie 2010, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane – I.G.P.R. desfăşoară în staţiunile turistice de pe litoralul românesc o serie de activităţi preventive.

Peste 2.200.000 de ţigarete de contrabandă, confiscate

Şapte persoane suspectate de apartenenţă la o grupare specializată în contrabanda cu ţigări din Republica Moldova şi Ucraina au fost reţinuţe în Bacău. La percheziţii, oamenii legii au identificat şi ridicat peste 2.200.000 de ţigarete, 720.000 de lei şi 23.000 de euro.
Prejudiciul total cauzat statului este de 1.129.516 lei, reprezentând suma cu care suspecţii s-au sustras de la plata taxelor datorate statului.

ULTIMA
ORĂ

30 de persoane au fost salvate de angajații MAI în ultimele 24 de ore. Vezi aici

Exercițiu interinstituțional de management al crizelor. Citiți mai mult

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, întâlnire de lucru cu delegația germană condusă de Holger Münch. Detalii aici

Percheziții domiciliare la persoane cercetate pentru evaziune fiscală. Citiți mai mult

Discursul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la ceremonia de depunere a jurământului de credință. Detalii aici 

Sari la conținut