Politia de Frontiera Romana pregatita pentru vacantele estivale

Creşterea numărului de turişti români şi străini, în zona litoralului Mării Negre, în Delta Dunării, în staţiunile montane şi în alte zone de interes turistic, în special in luna august a acestui an, impune luarea de măsuri de către Poliţia de Frontieră Română pentru gestionarea eficienta a situaţiei operative, exercitarea unui control riguros, prevenirea şi combaterea actelor de corupţie, contrabandă, evaziune fiscală şi a altor activităţi ilicite.

Prezentarea rezultatelor renegocierii contractelor de achizitie publica de autospeciale

Jurnaliştii acreditaţi pe lângă Inspectoratul General al Poliţiei Române sunt invitaţi să participe azi, 29 iulie a.c., ora 11.00, la Centrul de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române, Str. Domniţa Anastasia, nr.5, Sector 5, Bucureşti,la un briefing în cadrul căruia vor fi prezentate rezultatele renegocierii contractelor de achiziţie publică de autospeciale.
Jurnaliştii sunt asteptaţi la eveniment începând cu ora 10.45.

Cetăţean prins în flagrant, în timp ce încerca să mituiască un poliţist

Flagrantul a fost organizat în baza denunţului poliţistului

Ieri, 22.07.2009, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Călăraşi, sub coordonarea prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, cu sprijinul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, au prins în flagrant un cetăţean care a încercat să ofere 1.800 lei unui agent de poliţie din cadrul I.P.J. Călăraşi, Poliţia mun. Olteniţa, pentru a distruge dosarul întocmit pe numele său.

Masuri de alimentare cu energie termica a populatiei

În vederea pregătirii pentru sezonul de iarnă, viceprim-ministrul Dan Nica, ministrul administraţiei şi internelor, a avut, astăzi, la sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor, o întâlnire de lucru pentru analizarea modului de asigurare a serviciului public de alimentare cu energie termică a populaţiei prin sisteme centralizate. Sistemele centralizate de încălzire deservesc peste 1.600.000 de apartamente, din care 571.000 se află în Bucureşti.

ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut