Bihor/Maximă operativitate de prindere în flagrant a unui cetățean care a încercat să mituiască un polițist

Miercuri, 13 decembrie a.c., ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (DGA) – Serviciul Județean Anticorupție (SJA) Bihor, în baza ordonanței de delegare a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, sub coordonarea procurorului desemnat, au realizat prinderea în flagrant a unui cetățean din Oradea, în momentul când oferea cu titlu de mită suma de 1.000 lei unui polițist din cadrul IPJ Bihor.

Atelier de lucru privind Integritatea și Standardele Profesionale în domeniul aplicării legii

În perioada 13 – 14 decembrie 2017, Direcția Generală Anticorupție organizează la București, la propunerea și sub egida Inițiativei Regionale Anticorupție (RAI), organizație regională de luptă împotriva corupției, o reuniune dedicată integrității și îmbunătățirii cooperării între instituțiile de aplicare a legii din regiune, denumită “Atelierul de lucru privind Integritatea și Standardele Profesionale în domeniul aplicării legii”.

Grupare specializată în traficul de migranţi, destructurată de poliţiştii de frontieră timişeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Biroului Combaterea Migraţiei Ilegale şi a Infracţionalităţii Transfrontaliere al Serviciului Teritorial P.F. Timiş și al Sectorului P.F. Cruceni, împreună cu lucrători din cadrul Brigăzii de Operațiuni Speciale Timișoara, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, au reținut mai mulți cetăţeni din România, Suedia şi Siria, specializați în traficul de migranţi.

Anunț – Dezbatere publică

În conformitate cu prevederile art.7, alin. (9) din Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, Ministerul Afacerilor Interne organizează luni, 11 decembrie a.c., ora 13.00, o dezbatere publică referitoare la proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranței publice (Forma modificată a proiectului de lege, revizuită în baza propunerilor primite până acum, precum și expunerea de motive și tabelul comparativ pot fi consultate pe pagina de Internet a MAI la secțiunea Transparență decizională).

Aproape 2.700 de intervenții ale polițiștilor, într-o zi

Ieri, în cadrul acțiunilor desfășurate pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi liniştii publice, polițiștii au intervenit la aproape 2.700 de evenimente, dintre care aproape 2.300 sesizate prin 112. Pentru ilegalitățile depistate în urma acțiunilor și intervențiilor, au fost aproape 7.650 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.600.000 de lei.

Traseu practico-aplicativ, pentru admiterea la Școlile de Poliție

Prin O.M.A.I nr. 144/2017, evaluarea performanţei fizice a candidaţilor la școlile de poliție se face prin parcurgerea unui traseu practic-aplicativ, iar criteriul privind înălțimea candidaților a fost abogat. Poliția Română vă reamintește că, în ianuarie 2018, Școala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina scoate la concurs 1.300 de locuri, iar Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca, 300 de locuri.

Anunț dezbatere publică

La solicitarea Sindicatului Național ”SINPEN 2006” (din cadrul Penitenciarului Brăila) și în conformitate cu prevederile art.7, alin. (9) din Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, Ministerul Afacerilor Interne organizează vineri, 17 noiembrie a.c., ora 15.00, o ședință publică pe a cărei ordine de zi figurează dezbaterea publică a proiectului de Ordin al ministrului afacerilor interne privind modificarea și completarea Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile de poliție ale MAI și a Ordinului ministrului afacerilor interne nr.177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile militare ale MAI, precum și încetarea aplicabilității unor dispoziții din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 154/2004 privind activitățile de educație fizică și sport în Ministerul Afacerilor Interne (detalii suplimentare pe pagina de internet a instituției).

Anunț transparență decizională

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Protocolului între Ministerul Afacerilor Interne din România și Ministerul Afacerilor Interne din Republica Bulgaria, semnat la 3 octombrie 2017, la Varna, pentru implementarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Bulgaria privind readmisia cetățenilor proprii și a străinilor, semnat la București, la 23 iunie 2000.

Persoane supravegheate judiciar

Poliţia Română verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă.
În ultima săptămână, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 152 de persoane şi au fost înregistrate 25 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere judiciară, dispuse iniţial, cu alte măsuri.

Videoconferință cu prefecții și reprezentanții structurilor teritoriale ale MAI

Vineri, 3 noiembrie a.c., la sediul Ministerului Afacerilor Interne, a avut loc o videoconferință cu prefecții și reprezentanții structurilor teritoriale ale MAI, în cadrul căreia a fost verificat stadiul de îndeplinire a sarcinilor prevăzute de Calendarul Acțiunilor din Cuprinsul Perioadei Electorale a Alegerilor Locale Parțiale din data de 5 noiembrie, concluzia fiind că toate activitățile sunt în grafic. Videoconferința a fost condusă de secretarul de stat, comisar de poliţie Mihai Dan CHIRICĂ.

Măsuri pentru eficientizarea serviciilor oferite populației de către S.P.C.R.P.C.I.V. București

Instituția Prefectului Municipiului București anunță că, începând din data de 06.11.2017, activitatea Serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor se va reorganiza în vederea: scurtării timpilor de așteptare la ghișee, a micșorării termenelor pentru eliberarea documentelor specifice precum și a termenelor de programare la proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere.

Ministerul Afacerilor Interne rămâne mobilizat pentru gestionarea situațiilor generate de fenomenele meteo

Urmare a manifestării fenomenelor meteorologice periculoase, în ultimele 24 de ore au fost semnalate efecte la nivelul a 40 localități din 17 județe – Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Giurgiu, Harghita, Maramureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Tulcea, cele mai multe privind blocarea căilor rutiere din cauza căderii unor arbori pe carosabil, lipsa energiei electrice sau căderea acoperișurilor unor clădiri.

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne, pregătite să gestioneze efectele fenomenelor meteo periculoase

În cursul acestei zile nu au fost înregistrate situații deosebite care să pună în pericol viața cetățenilor, ca urmare a fenomenelor meteorologice periculoase.

În județele de munte care se află sub atenționare meteorologică, la înălțimi de peste 1.700 de metri, viscolul a fost puternic și a condus la căderea de arbori pe anumite drumuri naționale și județene, ceea ce a afectat traficul rutier.

Ministerul Afacerilor Interne, pregătit să intervină în contextul atenționărilor meteo de vreme nefavorabilă

Ministerul Afacerilor Interne este pregătit să intervină, la nivel național, cu peste 20.000 de angajați aflați în serviciu – polițiști, pompieri și jandarmi – cu aproximativ 9000 de mijloace tehnice de intervenție, în contextul avertizărilor/atenționărilor meteo de vreme nefavorabilă.

Resursele aflate în teren pot fi suplimentate, în funcție de situație, cu peste 15.000 de angajați și aproximativ 2.000 de mijloace tehnice de intervenție.

Acțiuni pentru verificare operațiunilor cu tutun

Zeci de milioane de țigarete și tone de tutun au fost indisponibilizate de Poliția Română, în urma acțiunilor desfășurate în lunile septembrie și octombrie.

Din dispoziția șefului Poliției Române, chestor principal de poliție Bogdan Despescu, structurile structurile centrale și teritoriale ale Poliției Române au intensificat acțiunile desfășurate pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii comise în domeniul traficului, prelucrării şi comerţului cu ţigarete, produse din tutun şi alte produse accizabile.

Poliţiştii de frontieră români continuă să salveze vieți, în timpul misiunilor FRONTEX din apele Mării Egee

La sfârşitul acestei săptămâni, polițiștii de frontieră de pe nava maritimă de patrulare MAI 1104 a Gărzii de Coastă, aflați în misiune FRONTEX în cadrul Operaţiunii Maritime Comune „POSEIDON 2017”, au salvat, pe timpul patrulării în apele Mării Egee, 60 de cetățeni din Sudan, Siria, Somalia şi Irak, dintre care 19 copii și 14 femei, care se aflau pe o ambarcațiune gonflabilă ce risca să se scufunde. De la începutul anului, poliţiştii de frontieră români, aflați în misiune Frontex în Grecia, au salvat aproximativ 1.300 de persoane care se aflau în pericol, la bordul unor ambarcațiuni de mici dimensiuni, în apele teritoriale elene.

Transmitere permise de conducere prin poștă, în București și Ilfov

În vederea creșterii calității serviciilor oferite publicului, începând cu data de 1 noiembrie a.c., Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor va trimite permisele de conducere emise de Serviciile din Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov la domiciliul cetățenilor, folosind serviciul de curierat al Poștei Române. Opțiunea este disponibilă deja la nivelul celorlalte județe ale țării.

ULTIMA
ORĂ

Acțiuni ale polițiștilor pentru creşterea gradului de siguranţă feroviară. Detalii aici

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 26.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici

664 de șoferi au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol. Detalii aici

Sari la conținut