Acțiune pentru siguranța transportului de persoane

Poliţiştii au desfășurat, pe parcursul a două zile, o acțiune pentru prevenirea accidentelor de circulație în care sunt implicate autovehiculele destinate transportului public de persoane, precum și autovehiculele special destinate transportului de elevi. În urma neregulilor constate, au fost aplicate 6.576 de sancțiuni contravenționale, au fost reținut 372 de permise și au fost retrase 149 de certificate de înmatriculare.

Persoane supravegheate judiciar

În ultima săptămână, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 93 de persoane şi au fost înregistrate 21 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere judiciară, dispuse iniţial, cu alte măsuri. În perioada 2-9 iunie a.c., la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 93 de persoane. Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse.

Exerciţiu european de eliminare a conţinutului online instigator la ură

Poliția Română, alături de poliții și O.N.G.-uri din celelalte state europene, a participat la un exerciţiu de testare a reacţiilor companiilor IT în ceea ce privește eliminarea conţinutului online instigator la ură. Pe parcursul a 7 săptămâni, au fost identificate și raportate 56 de astfel de postări, 15 dintre acestea fiind eliminate de administratorii platformelor sociale în 24 de ore de la semnalare.

Anunț de presă – Transparență decizională

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul Instrucțiunilor ministrului afacerilor interne pentru modificarea și completarea Instrucţiunilor viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne nr. 45/2015 privind Corpul instructorilor de ordine publică din instituţiile de formare profesională iniţială ale Ministerului Afacerilor Interne.

Cercetați pentru trafic de droguri și punere în circulație de monedă falsificată

Patru bărbați, membri ai unei grupări infracționale care se ocupa cu traficul de cocaină pe relația America de Sud – Europa și punerea în circulație de monedă euro falsificată, au fost depistați de polițiști. Trei dintre aceștia au fost surprinși în flagrant delict în timp ce dețineau 2.000 de euro în bancnote falsificate, iar al 4-lea a fost reținut în urma cooperării cu autoritățile franceze, asupra acestuia fiind descoperite 707 grame de cocaină.

Cadre medicale constănțene formate în domeniul prevenirii şi asistenţei medicale pentru consumatori de droguri

În perioada 25 – 26 mai a.c., Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa (CPECA Constanţa), a desfăşurat, în parteneriat cu Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa şi Universitatea “OVIDIUS” din Constanţa, Facultatea de Medicină, Sesiunea de formare de bază în domeniul drogurilor pentru cadrele medicale din jud. Constanţa.

Vizită de studiu a studenţilor practicanţi la ana, la sediul instituţiilor partenere

În perioada 22 – 26 mai a.c., studenţii Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială – Universitatea Bucureşti, Facultăţii de Psihologie – Universitatea Ecologică şi Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei – Universitatea „Spiru Haret”, care se află în stagiu de practică la Agenţia Naţională Antidrog (ANA), desfăşoară vizite de studiu la instituţii partenere cu atribuţii în domeniul drogurilor.

Întâlnire a conducerii MAI cu sindicatele reprezentative

Miercuri, 24 mai a.c., la sediul MAI doamna Carmen Daniela DAN, ministrul afacerilor interne a avut o întâlnire cu sindicatele reprezentative ale polițiștilor, respectiv Federația Sindicatelor Naționale ale Polițiștilor și Personalului Contractual din România, Federația Națională a Sindicatelor din Poliție ”Sed Lex”, Federația Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România ”Alexandru Ioan Cuza”, Federația Publisind, Prolex și Sindicatul Național al Polițiștilor, precum și reprezentanți ai Corpului Național al Polițiștilor.

Prima ședință organizatorică la MAI în contextul alegerilor locale parțiale din 11 iunie a.c.

Ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela Dan, a convocat astăzi prima ședință a Comisiei Tehnice Centrale pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor locale parțiale din 11 iunie 2017.
Procesul electoral se va desfășura în 49 de localități din 32 de județe ale țării, respectiv, în 14 municipii și orașe și în 35 de comune. Municipiile în care se organizează alegeri locale sunt: Craiova, (jud. Dolj), Târgu-Jiu (jud. Gorj), Roman (jud. Neamț), Moinești (jud. Bacău) și Lupeni (jud. Hunedoara).

Ministerul Afacerilor Interne, în sprijinul cetățenilor din zonele afectate de ploi și viituri

În contextul emiterii atenționărilor hidro-meteorologice de cod roșu, portocaliu și galben din mai multe județe, peste 600 de angajați MAI – pompieri și polițiști, cu aproximativ 270 mijloace tehnice, au acționat în ultimele 24 de ore pentru înlăturarea efectelor fenomenelor periculoase. În sprijinul efectivelor MAI au acționat serviciile voluntare pentru situații de urgență (54 lucrători și 16 mijloace).

Angajații MAI se aliniază la startul curselor Bucharest Half Marathon 2017

Duminică, 14 mai a.c., Ministerul Afacerilor Interne va fi reprezentat la cursele ce se vor desfășura în cadrul Bucharest Half Marathon de mai mulți angajați – iubitori de atletism și care participă frecvent la astfel de curse. Nouă dintre aceștia – poliţişti, pompieri, studenţi ai Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” sau angajaţi de la Arhivele Naţionale ori de la C.S. Dinamo – au decis să marcheze prezența lor la acest maraton, purtând mesajul campaniei “M.A.I. puternici în echipă”.

Profesorii din sectorul 5 al Capitalei, formaţi de specialiştii ANA în domeniul drogurilor

În cadrul protocolului de colaborare cu Federaţia Internaţională a Comunităţilor Educative – Secţiunea România (FICE – România), reprezentanţii Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA) au participat vineri, 12 mai a.c., la deschiderea sesiunii de formare în domeniul prevenirii consumului de droguri, destinată cadrelor didactice din unităţile şcolare din sectorul 5, membri FICE, eveniment care a avut loc la sediul Inspectoratului Şcolar al Sectorului 5.

Cooperare româno – britanică, pentru destructurarea unui grup infracţional profilat pe trafic de persoane

Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti şi procurorii D.I.I.C.O.T.- S.T. Ploieşti, împreună cu autorităţile britanice, au investigat activitatea infracţională a unui grup infracţional organizat, profilat pe săvârşirea de infracţiuni de trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism, pe relaţia România – Marea Britanie.

Participarea Agenţiei Naţionale Antidrog la grupul orizontal privind drogurile, de la Bruxelles

În cursul săptămânii trecute, directorul Agenţiei Naţionale Antidrog, Sorin Oprea, a participat, la reuniunea Grupului Orizontal de Lucru privind Drogurile (HDG), care se desfăşoară lunar, la Bruxelles. Întâlnirea reunește reprezentanții statelor membre ale UE, ai Consiliului UE, ai Comisiei Europene, ai Observatorului European pentru Droguri şi Toxicomanii şi ai EUROPOL.

Primul zbor în simplă comandă al viitorilor piloți ai Ministerului Afacerilor Interne

În data de 03 mai a.c., în prezența conducerii Școlii Superioare de Aviație Civile și a inspectorului general al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, pe aerodromul Strejnic, a avut loc evaluarea pregătirii în vederea zborului în simplă comandă a studenților din cadrul Academiei Forțelor Aeriene – Brașov, care se pregătesc pentru a intra în rândul piloților Inspectoratului General de Aviație.

Tineri aflaţi în minivacanţa de 1 Mai pe litoral, informaţi de ANA despre riscurile consumului de droguri

Având în vedere numărul mare de tineri aflaţi pe litoral şi evenimentele care au fost organizate în perioada 28 aprilie – 1 mai a.c.,, Agenţia Naţională Antidrog, prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Constanţa, a derulat, în perioada 28 aprilie – 1 mai a.c., activităţi de informare, de prevenire şi de reducere a riscurilor asociate consumului de droguri, în cadrul campaniei “Safe Parties!”.

Acțiuni pentru destructurarea grupărilor de criminalitate organizată

Pe parcursul ultimelor două săptămâni, pentru destructurarea unor grupări de criminalitate organizată, Poliţia Română a efectuat 124 de percheziţii, în urma cărora au fost ridicate aproape 33 kg. de cannabis, 9 g. de amfetamină, 26 comprimate ecstasy, 200 g. de marijuana, 7 g. și o doză de heroină, aproape 120 de g. de cocaină, 47 comprimate, 42 de muguri de cannabis, 3 g. de etnobotanice, o armă și 26 de cartușe.

Mesajul ministrului afacerilor interne, Carmen Daniela DAN, cu ocazia Zilei Veteranilor de Război – 29 aprilie

Din tinerețea dumneavoastră presărată pe câmpurile de luptă a răsărit și răsare în permanență pacea de care se bucură de mai bine de 70 de ani această lume, chiar dacă războaiele nu au încetat nicio clipă să amenințe, iar de multe ori chiar să își facă simțită prezența, dar, din fericire, dacă se poate spune așa, doar la nivel local și regional.

Ședința Colegiului Prefectural al Municipiului București la sediul D.G.A.

Astăzi, 27.04.2017, la sediul Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) s-a desfășurat ședința Colegiului Prefectural al Municipiului București (CPMB).
La ședință au participat subprefectul Municipiului București, domnul Corneliu Cîrstea, conducerea D.G.A. și reprezentanții serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, care îşi au sediul în municipiul Bucureşti.

Reprezentantii A.N.A. prezenți la cea V-a conferință națională în domeniul psihiatriei-adicțiilor

REPREZENTANŢII AGENŢIEI NAŢIONALE ANTIDROG, PREZENŢI LA CEA DE-A V-A CONFERINŢĂ NATIONALĂ ÎN DOMENIUL PSIHIATRIEI – ADICTIILOR CU PARTICIPARE INTERNATIONALA – În perioada 20 – 22 aprilie a.c., Societatea Română de Adicţie a organizat, în parteneriat cu Agenţia Naţională Antidrog (ANA) şi cu UMF „Carol Davila” – Facultatea de Farmacie, cea de-a V-a Conferinţă Naţională în domeniul Psihiatriei – Adicţiilor cu participare internaţională.

IGSU – Declarație de presă privind misiunile pentru gestionarea fenomenelor meteorologice

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, căpitan Cătălin Chirca, a susținut vineri, 21 aprilie a.c., o declarație de presă având ca temă misiunile derulate pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă înregistrate pe timpul fenomenelor meteorologice din ultima perioadă.
Redăm, în continuare, declarația de presă a purtătorului de cuvânt al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă:

Măsuri în sprijinul populației în zonele afectate de fenomenele meteo nefavorabile

În ultimele 24 de ore, MAI a intervenit în sprijinul populației și al autorităților locale din zonele unde s-au manifestat fenomene meteo nefavorabile. În cursul zilei de ieri, pentru siguranța traficului rutier și a comunităților, Poliția Română a acționat cu 10.895 de polițiști și 5.722 de autospeciale. Structurile pentru situații de urgență (ISU) au intervenit pentru înlăturarea copacilor căzuți pe arterele rutiere și pentru degajarea apei acumulate în unele gospodării din județul Dâmbovița.

Acțiuni pentru destructurarea grupărilor de criminalitate organizată

Pe parcursul ultimelor două săptămâni, pentru destructurarea unor grupări de criminalitate organizată, Poliţia Română a efectuat peste 370 de percheziţii, în urma cărora au fost ridicate 1.500 g. de heroină, 13 kg. de cannabis, 3.000 g. de substanțe psihoactive și 5 arme. Au fost indisponibilizate sau puse sub sechestru 8 autoturisme, peste 180.000 de lei, aproape 45.000 de euro, peste 4.000 de dolari, 18 laptopuri, 5 unități centrale, 10 tablete și 277 de telefoane mobile.

ULTIMA
ORĂ

Acțiuni ale polițiștilor pentru creşterea gradului de siguranţă feroviară. Detalii aici

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 26.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici

664 de șoferi au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol. Detalii aici

Sari la conținut