Cercetat de poliţişti pentru evaziune fiscală

Un bărbat din Timişoara este suspectat de poliţişti de săvârşirea înfracţiunii de evaziune fiscală, prejudiciul creat bugetului de stat fiind de aproape patru milioane de lei. În fapt, B. Viorel, de 55 de ani, în calitate de administrator al unei societăţi din Timişoara, ar fi înregistrat, în perioada 2007-2011, în evidenţa contabilă, cheltuieli care au la bază operaţiuni nereale, respectiv a emis mai multe facturi fictive pe numele unor societăţi în scopul diminuării bazei impozabile. În acest fel a cauzat bugetului de stat un prejudiciu de 3.853.467 de lei.Pentru probarea activităţii infracţionale, la data de 28 septembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigarea Fraudelor din cadrul I.P.J Timiş au efectuat patru percheziţii domiciliare şi auto în vederea identificării unor bunuri materiale dobândite ilicit. În urma percheziţiilor au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, bunuri în valoare de aproximativ 25.000 de euro şi documente contabile.Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore şi prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, cu propunere de arestare preventivă, însă instanţa de judecată a dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara pentru 30 de zile. Cercetările continuă în vederea probării întregii activităţi infracţionale şi recuperării prejudiciului adus bugetului de stat.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut