Un bărbat din Constanţa este suspectat că a produs un prejudiciu de peste 400.000 de lei prin evaziune fiscală, înşelăciune, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Constanţa, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au documentat activitatea infracţională a unui bărbat, de 30 de ani, din Timişoara.Suspectul O.R. este bănuit că, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale cu sediul social în municipiul Constanta, în perioada august-octombrie 2007, a comercializat produse cerealiere (floarea-soarelui, porumb, orz) fără a înregistra în contabilitate veniturile obţinute, prejudiciul cauzat bugetului general consolidat al statului fiind de 436.515 lei.De asemenea, bărbatul este suspectat că a prejudiciat sucursala din Constanţa a unei bănci comerciale şi o societate de leasing din Bucureşti cu suma de 50.515 lei, reprezentând contravaloarea a trei contracte de credit, pentru garantarea cărora administratorul societăţii comerciale a folosit un act de proprietate ce prezenta suspiciuni de falsificare şi a emis două bilete la ordin fără disponibil în contul bancar. În cauză, a fost pusă în mişcare acţiunea penală de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa şi a fost înaintată la Tribunalul Constanţa solicitarea cu propunere de arestare preventivă pe o perioada de 30 de zile a suspectului, cerere admisă de magistraţi.Cercetările continuă cu suspectul în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, înşelăciune fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals, urmând ca la finalizarea investigaţiilor dosarul să fie înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa cu propuneri corespunzătoare.I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE