Doi tineri din Suceava, asupra cărora au fost depistate patru plicuri în care se afla cannabis, sunt cercetaţi de poliţiştii antidrog pentru deţinere de droguri. Plantele au fost descoperite în bagajul unuia dintre suspecţi care tocmai se întorsese din Grecia. La începutul acestei luni, poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava au fost sesizaţi de jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava despre faptul că l-au depistat pe B. Constantin, de 24 de ani, din comuna Cornu Luncii, judeţul Suceava, în timp ce transporta un colet suspect pe raza municipiului Suceava.În urma controlului corporal şi al bagajului au fost identificate, într-o pungă din plastic din interiorul bagajului, 4 plicuri ce conţineau fibre vegetale de culoare brun-oliv, care în urma analizării s-au dovedit a fi cannabis.Din investigaţiile efectuate în cauză, sub coordonarea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava, a rezultat că suspectul a venit în dimineaţa acelei zile din Grecia cu un autocar, iar în bagaj avea 61,5 grame de cannabis, ambalat în plicuri.În urma probatoriului administrat în cauză, procurorul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava a dispus, la data de 2 aprilie a.c, reţinerea pentru 24 ore a lui B. Constantin pentru introducere în ţară de droguri de risc, fără drept şi deţinere de droguri de risc, fără drept.Ulterior, la data de 14 aprilie a.c, a fost luată măsura interzicerii de a părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile faţă de un alt suspect, D. Viorel, de 31 ani, din comuna Udeşti, judeţul Suceava, pentru complicitate la deţinere de droguri de risc, fără drept şi introducere în ţară de droguri de risc, fără drept.Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, identificării şi tragerii la răspundere penală a tuturor participanţilor. CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICEE-mail: presa@politiaromana.roTelefon: / Fax: 021-316.66.65