Cercetati pentru fraude informatice

Poliţiştii din Teleorman au destructurat un grup infracţional organizat, specializat în fraude informatice / Membrii grupării organizau licitaţii on-line pentru diferite produse fictive pe care le ofereau spre vânzare în România, Turcia, Grecia, Statele Unite şi Anglia.În perioada 2005-2007, cei nouă membrii ai grupării au închiriat fără forme legale mai multe apartamente din Bucureşti, de unde organizau licitaţii frauduloase pe site-uri specializate din străinătate. Suspecţii au postat fictiv spre vânzare autoturisme şi motociclete, înşelând astfel mai multe persoane. Prejudiciul total produs prin fraudele informatice este de peste 60.000 dolari USD.În acest caz poliţiştii români au colaborat cu omologii lor din Biroul F.B.I. din cadrul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România care au identificat 15 cetăţeni americani victime ale înşelăciunilor informatice.Investigaţia demarată în cursul acestui an a fost finalizată la data de 6 august, celor nouă membrii ai grupării infracţionale întocmindu-li-se dosar penal pentru înşelăciune şi iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup. Au fost ridicate în vederea confiscării unităţile informatice utilizate la comiterea infracţiunilor şi suma de 2.800 USD. CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE AL POLITIEI ROMANE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut