Cercetați pentru furt calificat

Polițiștii de investigații criminale din Otopeni, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale-IGPR, au documentat activitatea infracțională cu privire la furtul unor sume de bani, provenite din vânzarea produselor comercializate la bordul aeronavelor, în timpul zborurilor.

Astfel, la data de 28 februarie a.c., polițiștii de investigații criminale din Otopeni au depistat în flagrant delict 2 bărbați, cu vârste de 45 și 29 de ani, bănuiți că ar fi sustras sume de bani provenite din vânzarea produselor comercializate în timpul zborurilor, la bordul aeronavelor ce aparțin unei companii aeriene.

De asemenea, la aceeași dată, polițiștii din Otopeni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, au efectuat 2 percheziții, în județele Ilfov și Prahova, la adresele de domiciliu ale celor 2 bărbați.

La percheziții au fost descoperite și indisponibilizate ceasuri, parfumuri, băuturi alcoolice, precum și produse alimentare și cosmetice.

Prejudiciul cauzat a fost estimat la 263.920 de euro.

Polițiștii de investigații criminale din Otopeni au documentat activitatea infracțională în urma unui denunț, formulat la data de 7 februarie a.c., de către reprezentantul unei societăți comerciale cu privire la faptul că doi angajați ai societății ar fi sustras, la data de 4 februarie a.c., sume de bani provenite din vânzarea produselor comercializate la bordul aeronavelor, în timpul zborurilor.

În urma probatorului administrat, polițiștii din Otopeni au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de cele două persoane, iar astăzi, 29 februarie, acestea au foat prezentate în cursul zilei de astăzi procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, care a dispus măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile, față de cei doi bărbați.

Polițiștii din Otopeni continuă cercetările în cadrul dosarului penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

 


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut