În urma a 32 de percheziții efectuate în municipiile Sibiu, București, Târgu Jiu și în județul Ilfov, a fost destructurată o grupare infracțională care trafica substanțe cu efecte psihoactive. De la locuințele membrilor grupării au fost ridicate 3,5 kg de cannabis, 3 kg. de substanțe etnobotanice, 7 autoturisme, peste 12.500 de euro și 122.000 de lei.Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu și procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Sibiu, cu sprijinul polițiștiilor din cadrul B.C.C.O. București, B.C.C.O. Alba-Iulia și S.C.C.O. Târgu Jiu, au destructurat o rețea de traficanți de substanțe psihoactive.La data de 29 mai a.c., au fost efectuate 32 de percheziții domiciliare pe raza municipiilor Sibiu (19), București (11), Târgu Jiu (una) și a județului Ilfov (una), 29 de suspecți fiind conduși la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Sibiu, pentru audieri. În urma perchezițiilor au fost ridicați 12.555 euro, 122.095 lei, 136 USD, 50 lire turceşti, 100 leva, 7 autoturisme, 11 laptopuri, 15 hard-disk-uri, 2 calculatoare, 3 tablete, 71 telefoane mobile, 46 cartele telefonice, 18 memory-stick-uri, 3,5 kg. cannabis, 30 gr. haşiş, 3 kg. substanţe din categoria etnobotanice, precum și mai multe doze pregătite pentru comercializare. În fapt, cercetările în cauză au început în octombrie 2013, când polițiștii S.C.C.O. Sibiu s-au sesizat din oficiu cu privire existența unei grupări infracţionale, formată din 19 persoane, specializată în traficul cu substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive. Din investigații au rezultat indicii că substanțele interzise erau inițial achiziționate în cantități mari, iar ulterior erau porționate pentru a fi vândute în cantități ce variau între 0,1 și 0,5 grame. Prin extinderea cercetărilor a rezultat că substanţele cu efect psihoactiv şi stupefiant erau procurate din China de mai multe surse, respectiv una din municipiul Tîrgu-Jiu, iar altele din municipiul Bucureşti iar ulterior ajungeau sub formă de colet în Sibiu. Pentru disimularea activității infracționale, persoanele bănuite foloseau firme fantomă, identități false și beneficiau de complicitatea unor curieri.Procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Sibiu au dispus reținerea pentru 24 de ore a 21 de persoane, alte șase fiind cercetate sub control judiciar. La data de 30 mai a.c., cele 21 de persoane reținute au fost prezentate Tribunalului Sibiu cu propunerea de arestarea preventivă pentru 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunilor efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, efectuarea fără drept de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, disimulând că acestea sunt produse a căror comercializare este permisă de lege și trafic de droguri de mare risc.Activitățile în cauză s-au desfășurat cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale – I.G.P.R. și al DIPI. IGPR – Centrul de Informare şi Relaţii Publice