CERCETAȚI PENTRU TRAFIC DROGURI ȘI EFECTUAREA DE OPERAȚIUNI CU PRODUSE SUSCEPTIBILE DE A AVEA EFECTE PSIHOACTIVE

La data de 29 februarie 2024, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.-S.T. Constanța, au documentat activitatea infracțională a 3 persoane cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc, trafic intern de droguri de risc și mare risc și efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Astfel, a fost dispusă reținerea a 3 persoane.

Măsurile au fost luate după ce doi dintre cercetați au fost prinși în flagrant delict, imediat după ce ar fi depozitat în locuința unuia dintre ei peste 16 kilograme de canabis şi aproximativ 500 de grame de rezină de canabis, destinate comercializării.

Din materialul probator administrat în cauză a reieșit faptul că aceștia ar fi introdus în țară, din Spania, drogurile de risc, prin intermediul unei firme de curierat, pachetele fiind preluate de unul dintre cercetați și transportate la domiciliul celui de-al doilea.

Cu privire la primul cercetat, s-a reținut și faptul că ar fi deținut, în scopul de a vinde, și alte cantități de droguri și substanțe cu efect psihoactiv, respectiv aproximativ 175 de grame de canabis, 7 grame de cocaină și 300 de grame de substanță cristalină 2MMC, ridicate în urma perchezițiilor domiciliare efectuate la adresele sale și din autoturismul pe care îl deține.

Al treilea cercetat ar fi deţinut, în vederea punerii în circulație, cantități de cocaină și MDMA (ecstasy), droguri de mare risc, identificate și ridicate pe parcursul percheziției domiciliare.

La data de 1 martie 2024, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța a dispus arestarea preventivă a doi dintre cercetați, pentru 30 de zile și măsura controlului judiciar față de al treilea.

Procurorii D.I.I.C.O.T.– Serviciul Teritorial Constanța au formulat contestație împotriva încheierii prin care a fost luată măsura controlului judiciar.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunile au beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanța.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut