Ceremonia de restituire unei monstranţe italiene

Astăzi, 16 mai 2013, ambasadorul statului italian în România, împreună cu alţi membri ai corpului diplomatic precum şi Nunţiul papal din România s-au deplasat în municipiul Tg. Jiu, unde au participat la ceremonia de restituire a monstranţei. Procedura de restituire către statul italian a ostensoriului aparţinând bisericii Beata Vergine Maria dell Altomonte din localitatea Orta Nova, Italia, a avut loc la sediul Prefecturii Judeţului Gorj, Sala Maură. La eveniment au participat inspectorul şef al I.P.J. Gorj, comisar-şef de poliţie Caragea Viorel Salvador şi ofiţeri din cadrul S.I.C. – I.P.J. Gorj.Obiectul are înălțimea de 82 de centimetri, are un soclu de culoare argintie, iar de o parte şi de cealaltă se află doi îngeri de culoare argintie.Informaţii de background:În anul 2011, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj a lăsat în custodia Muzeului Judeţean „Alexandru Ştefulescu“ din Târgu Jiu, un obiect bisericesc, care a făcut obiectul cercetărilor într-un dosar penal, aflat în supraveghere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.În fapt, în luna septembrie 2009, poliţiştii din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj au depistat, la Mănăstirea Lainici, o monstranţă, obiect religios specific bisericii catolice, care fusese adus spre sfinţire de patru persoane. Faţă de aceste persoane, în primăvara anului 2011, a fost dispusă începerea urmării penale pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire. De asemenea, faţă de una dintre persoane, au fost extinse cercetările pentru comiterea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 89 alin 1 din Legea 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional, constând în aceea că a introdus pe teritoriul României şi a deţinut un bun cultural mobil ce face parte din patrimoniul cultural al unui stat străin şi care a făcut obiectul unei operaţiuni de export ilegal. În urma cercetărilor, a reieşit faptul că monstranța a fost sustrasă în primăvara anului 2007, din Biserica Beata Vergine Maria dell Alltomare din localitatea Orta Nova, Italia. În luna decembrie 2011, persoanele în cauză au fost scoase de sub urmărire penală, concluzionându-se faptul că obiectul a fost găsit într-un tomberon de pe o stradă, dintr-o localitate italiană şi nu ei l-au furat din biserica din Orta Nova. I.G.P.R. – Centrul de Informare si Relatii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut