Centrul INFOTRAFIC al Poliţiei Române informează că la această oră (11.05), în judeţul Vâlcea, circulaţia este întreruptă pe DN7, la kilometrul 202+700, în zona Nutrişor, în apropiere de Călimăneşti, din cauza unui accident rutier. Un microbuz înmatriculat în Bulgaria, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autotren. Mai multe persoane au fost rănite (6 din primele informaţii).POLITIA ROMANA – CENTRUL INFOTRAFIC