Codul portocaliu de viscol este în continuare valabil pentru cinci județe

Codul portocaliu de viscol este în continuare valabil pentru județele Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău și Vrancea, până la ora 15.Conform datelor centralizate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, prin Centrul Național de Conducere Integrată, în județele afectate de avertizările de ninsori puternic viscolite, situația se prezintă astfel:La acest moment, se acționează pentru deblocarea a 24 persoane rămase blocate în autoturisme, în județele Ialomița (12) și Constanța (12). Forțele MAI au desfășurat 97 de intervenții, în urma cărora au fost deblocate 409 auto și 1.002 persoane. Cele mai multe intervenții au fost executate în județul Constanța, unde au fost deblocate 245 auto și 816 persoane. Toate autovehiculele aflate în deplasare pe A2 au fost scoase în siguranță de pe autostradă și și-au continuat deplasarea către destinații, nicio persoană nu a rămas blocată.Ca urmare a temperaturilor scăzute, la nivel național s-a intervenit pentru relocarea a 392 persoane fără adăpost și pentru acordarea primului ajutor medical în 70 cazuri de hipotermie. Cele mai multe persoane identificate cu hipotermie s-au înregistrat la nivelul județului Iași (11) și al municipiului București (11). La nivel național au fost efectuate 9.728 intervenții medicale de către serviciile de ambulanță (8.637) și SMURD (1.091), din care 258 pentru gravide și 159 pentru persoane dializate. Din punct de vedere al căilor de comunicații situația se prezintă astfel: rutier – traficul este în continuare închis pe anumite căi rutiere din 12 județe (BR, BZ, CL, CT, GR, IF, IL, OT, PH, TL, VN, GL), respectiv autostrăzile A2, A3 și A4, 29 sectoare din 25 drumuri naţionale (DN1D, DN2N, DN2, DN21, DN21A, DN22, DN22A, DN22B, DN22C, DN22D, DN22F, DN23, DN23A, DN23B, DN24D, DN2A, DN2B, DN2C, DN3, DN31, DN38, DN3A, DN3B, DN3C, DN41,) și 89 drumuri județene. În București traficul rutier este blocat pe ambele sensuri pe bulevardul Regina Maria, sector 5, (zona intersecției dintre bulevardul George Coșbuc și Șoseaua Viilor), din cauza prăbușirii unui perete al unei clădiri dezafectate.  aerian – aeroporturile sunt deschise. Pe aeroportul internațional Henri Coandă se înregistrează 12 curse aeriene întârziate, din cauza operațiunilor de deszăpezire a pistelor. feroviar – se înregistrează 9 trenuri cu întârzieri semnificative (peste 60 de minute) și au fost 46 trenuri anulate.  maritim și fluvial – Sunt închise porturile: Constanţa, Mangalia, Medgidia, Midia și Bara Sulina. Sunt închise de asemenea 7 căi navigabile: Braţ Borcea (între km 7-16), Braţ Măcin (între km 10;28;34;39-15;32;36;65), Braţele : Chilia, Sf. Gheorghe, Canal Caraorman, Canal Poarta Albă Midia Năvodari, Canalul Dunăre – Marea Neagră (între km 0-15), Fluviul Dunărea, între km 1075-175, 150-160. tranzitul frontierei – în punctele de trecere se semnalează restricții în PTF Zimnicea, Bechet, Ostrov și Turnu Măgurele la frontiera cu Bulgaria, unde, din cauza imposibilității transbordării cu bacul, nu se desfășoară activitățile specifice de trecere. În PTF Vama Veche traficul rutier este închis pentru toate categoriile de autovehicule, dinspre România către Bulgaria. Circulaţia pe teritoriul Republicii Bulgare este închisă pentru autovehicule cu masa mai mare de 12,5 t.La nivel național acționează 37 echipe de intervenție pentru remedierea avariilor la rețeaua de alimentare cu energie electrică, care afectează 29 localități din 4 județe (Brăila, Buzău, Constanța și Ilfov) și un număr total de 13.557 consumatori. Nu sunt semnalate probleme în ceea ce privește alimentarea cu gaze. La nivel național au acționat peste 18.500 lucrători MAI (11.639 I.G.P.R., 5.423 I.G.S.U., 1.087 I.G.J.R., 362 I.G.P.F.) cu 8.193 mijloace (6.223 I.G.P.R., 1.700 I.G.S.U., 120 I.G.J.R., 150 I.G.P.F.). La nivel național CNAIR a acționat cu 858 utilaje ce au utilizat 4.460,1 tone de material antiderapant și 18,2 tone clorură de calciu.Ministerul Apărării Naționale a executat 4 misiuni, în județele Tulcea și Constanța, utilizând 25 militari și 5 mijloace. ** *În județul Ialomița, în noaptea trecută, două autoturisme în care se aflau cinci persoane au rămas blocate la 3,5 km de localitatea Iazu, comuna Scânteia. La această oră, persoanele sunt deblocate, fiind în afara oricărui pericol. Intervenția s-a realizat cu utilaje din cadrul CNAIR, ISU Ialomița și autorităților locale.In județul Brăila, pe segmentul de drum DN 21 A Țăndărei – Bărăganul, la 3 km de localitatea Bărăganu, se află două autoturisme blocate în care se află șapte persoane. Secția de Drumuri Naționale Slobozia intervine la această oră pentru deblocarea acestora.In județul Tulcea, în localitatea Ostrov Pecineaga, o persoană în vârstă de 84 ani a acuzat dureri abdominale. În această situație s-a intervenit cu o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea care a preluat pacienta și se deplasează cu greutate către spital, însoțite de utilaje de deszăpezire.Totodată, în localitatea Horia, o femeie în vârstă de 70 de ani, suspectă de accident vascular cerebral, a fsot preluată de un echipaj de ambulanță care a întâmpinat dificultăți la deplasare. În acest sens, s-a intervenit cu un utilaj de deszăpezire și s-a reușit deblocarea, autospeciala fiind în drum spre spital. O șenilată aparținând Drumurilor Județene, încadrată cu asistent medical și doi paramedici intervine în localitatea Ostrov, județul Tulcea pentru salvarea unei persoane de 21 de ani, suspectă de accident vascular cerebral.De asemenea, situații deosebite au fost înregistrate și pe DN2A între localitățile Gălbiori și Dorobanțu unde, din cauza derapării unui autotren, circulația a fost blocată, coloana întinzându-se pe aproximativ 3 km, pe ambele sensuri de mers. Intervenția lucrătorilor CNAIR și ai Poliției Rutiere a necesitat eforturi deosebite întrucât a fost nevoie să se deplaseze către zona accidentului pe terenurile agricole, întrucât traficul era blocat. La acest moment situația s-a rezolvat.În această noapte, la ora 1.30, dn cauza drumului impracticabil, o femeie însărcinată din localitatea Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, a fost evacuată cu o autospecială de intervenție aparținând ISU Constanța până în localitatea Ovidiu, de unde a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean pentru a fi transportată la spital.Un autocar cu cetățeni bulgari, a căror avion nu a putut ateriza în Sofia și a fost nevoit să aterizeze pe Aeroportul Otopeni, a fost întors din drum la ieșirea din Capitală, pe Autostrada A2. Aceștia vor fi cazați în București până condițiile meteo vor putea permite deplasarea spre Bulgaria. În aceeași situație mai sunt încă două autocare cu cetățeni bulgari. Situația rămâne în monitorizarea politiștilor rutieri care vor urmări ca și ceilalți cetățeni bulgari să rămână în București.Opt femei însărcinate au fost evacuate preventiv, cinci din localitatea Băneasa la Spitalul din Medgidia și trei femei însărcinate de la Mangalia sunt transportate la Constanța cu o auspecială de transport personal și victime multiple.O gravidă din localitatea Dridu Moară din județul Ialomița a fost preluată de o ambulanță a Serviciului Ialomița cu sprijinul pompierilor.Un autocar cu 12 cetățeni din Republica Moldova a derapat în dreptul localității Mizil, județul Prahova. S-a intervenit pentru acordarea primului ajutor și salvarea răniților cu două autospeciale de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, două echipaje SMURD și trei ambulanțe de la Serviciul de Ambulnață Județean Prahova.O șenilată a ISU Călărași, încadrată cu asistent medical de la Serviciul de Ambulanță Județean Călărași, a intervenit în localitatea Lehliu Sat, pentru transportul la spital a unei femei însărcinate, aflată în travaliu.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut