Colaborare româno-maghiară

Patrule mixte formate din poliţişti bihoreni şi maghiari se află la dispoziţia cetăţenilor până la sfârşitul lunii august, în zonele turistice ale Euroregiunii Bihor – Hajdu – Bihar: Hajdúszoboszló / Padiş – Boga – Şuncuiuş – Vadu – Crişului.În baza relaţiilor instituţionale excelente, a schimburilor permanente de informaţii privind bunele practici şi a acţiunilor comune, în perspectiva unei cooperări în lupta împotriva criminalităţii transfrontaliere, Inpectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor a adresat Căpităniei de Poliţie a Judeţului Hajdu – Bihar, Ungaria, invitaţia de a forma patrule mixte româno – maghiare, care vor activa în zonele turistice ale Judeţului Bihor, în perioada 18 iulie – 21 august a.c. În acelaşi timp, patru agenţi de poliţie din cadrul Poliţiei bihorene vor fi prezenţi în staţiunea Hajdúszoboszló din Judeţul Hajdu – Bihar din Ungaria.Ca urmare a succesului înregistrat în urma activităţilor desfăşurate în comun de cele două instituţii pe parcursul a celor patru ani de colaborare, acţiunea din acest an este menită să prevină victimizarea turiştilor români şi maghiari, vizând, totodată, compatibilizarea modului de acţiune a poliţiştilor din cele două judeţe învecinate.Patrulele mixte vor acţiona, în judeţul Bihor, în zona turistică montană din Parcul Natural Apuseni, zona carstică Padiş şi Valea Boga, precum şi în zona turistică Şuncuiuş – Vadu Crişului, aceste zone fiind puncte de atracţie importante pentru turiştii maghiari.Totodată, în aceeaşi perioadă, poliţiştii bihoreni vor acţiona în patrule mixte alături de colegii maghiari în localitatea Hajdúszoboszló – Ungaria, unde există un mare aflux de turişti români în sezonul estival.Acţiunea prezintă o importanţă practică deosebită, prin menţinerea şi dezvoltarea în permanenţă a acţiunilor comune în cadrul Euroregiunii Bihor – Hajdu – Bihar. În acest context, luni, 18 iulie a.c., la ora 10.00 (ora României), în Punctul de Trecere a Frontierei Aratand / Borş, va a vea loc schimbul de patrule comune, care marchează debutul acţiunii (acţiune la care sunt invitaţi să participe şi reprezentanţii mass-media).CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut