Combaterea transportului ilicit de cereale pe Dunăre

În perioada 16 – 25 august a.c., poliţişti din cadrul structurilor teritoriale ale Serviciului Transporturi, împreună cu reprezentanţi ai Autorităţii Navale Române şi ai Gărzii Financiare, au desfăşurat o serie de acţiuni pentru prevenirea şi combaterea transporturilor ilicite de cereale şi material lemnos pe fluviul Dunărea.În urma celor 139 de controale comune efectuate asupra a 287 mijloace de transport, dintre care 54 nave (barje, şlepuri, etc.) şi 233 de autovehicule, au fost constatate 12 infracţiuni, cinci dintre acestea fiind prevăzute de Legea nr. 241/2005, trei de Legea nr. 82/1991 şi patru de art. 214, art.215, art. 289 şi art. 291 din Cod Penal. Valoarea prejudiciului a fost estimată la 279.800 de lei.Totodată, 20 de persoane au fost depistate încălcând prevederile legale în domeniul transportului şi comercializării cerealelor.De asemenea, au fost ridicate, în vederea indisponibilizării, bunuri în valoare de 57.200 de lei. Exemple: *** În urma controlului efectuat la bordul unui şlep ancorat în Portul Hârşova, încărcat cu 465,04 mc. buşteni plop, a fost identificată o diferenţă în plus la gestiunea de carburanţi a navei de 750 litri de motorină, care au fost creaţi prin evidenţierea unui număr de ore de funcţionare a motoarelor mai mare decât cel real în jurnalele navei.Motorina identificată în plus, în valoare de 3.200 de lei, a fost înregistrată în evidenţele navei, respectiv jurnalul de maşini, prejudiciul fiind, astfel, recuperat.În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de falsificare a jurnalului de bord, uz de fals şi înşelăciune faţă de comandantul navei şi uz de fals şi crearea de plusuri în gestiune prin mijloace frauduloase faţă de mecanicul şef al navei.*** Poliţişti ai Postului de Poliţie T.N. Orşova, împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Financiare – Secţia Judeţeană Mehedinţi, în urma unui control la punctul de lucru din Portul Orşova al unei societăţi comerciale (ce avea ca obiect de activitate comerţul cu ridicata al cerealelor), au constatat că, în perioada februarie-august a.c., au fost livrate către diferiţi beneficiari, 145.292 kg. de porumb boabe, prin întocmirea unor avize de însoţire a mărfii care conţineau date nereale (cantitate ce nu se afla înregistrată în evidenţele contabile ale societăţii).Faţă de S.V., de 34 de ani, din municipiul Orşova, judeţul Mehedinţi, gestionarul punctului de lucru, au fost întocmite acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9, lit. b din Legea nr. 241/2005 şi art. 43 din Legea nr. 82/1991.*** În urma unor verificări cu privire la legalitatea activităţilor desfăşurate de către societăţile comerciale ce au ca obiect transportul de marfă pe căile navigabile interioare, poliţiştii din cadrul S.R.P.T. Galaţi au constatat că societatea comercială administrată de către T.N., de 51 de ani, din judeţul Galaţi, nu a raportat, în declaraţia informativă depusă la A.F.P. Galaţi în anul 2009, achiziţii de la diverse societăţi comerciale, în valoare de aproximativ 200.000 de lei.Cercetările continuă pentru a se stabili dacă faptele comise de acesta pot întruni elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută şi sancţionată de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea 241/2005, constând în omisiunea înregistrării în total sau în parte a evidenţierii în actele contabile ori în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut