Poliţiştii au constatat 100 de infracţiuni și au aplicat aproape 3.000 de sancţiuni contravenţionale în cadrul acţiunilor pentru verificarea respectării legislaţiei în domeniul sacrificării animalelor şi comercializării produselor din carne, în perioada sărbătorilor de iarnă.În perioada 17 – 30 decembrie a.c., Poliţia Română a intensificat acţiunile pentru verificarea legalităţii activităţilor din domeniul sacrificării porcilor şi comercializării produselor din carne.Astfel, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Investigare a Fraudelor-I.G.P.R., poliţiştii din structurile teritoriale de investigare a fraudelor, de la rutieră şi de la ordine publică au efectuat verificări în târguri şi oboare, precum şi în alte locuri unde se sacrifică porci, se comercializează carne sau produse din carne.Poliţiştii au efectuat 9.280 de controale, fiind verificate 2.382 de societăţi comerciale, 2.533 de persoane fizice şi 5.012 mijloace de transport.În urma activităţilor desfăşurate, au constatat 100 de infracţiuni, 69 dintre acestea fiind fapte de evaziune fiscală, de comiterea cărora sunt suspectate 86 de persoane. De asemenea, poliţiştii au aplicat 2.762 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.803.943 de lei.În urma controalelor efectuate, au fost indisponibilizate mărfuri în valoare totală de 848.576 de lei.La acţiuni au participat şi specialişti ai A.N.S.V.S.A..I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice