Comert ilegal cu motorina identificat de ofiterii Politiei Capitalei

Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti deţineau informaţii cu privire la faptul că, mai mulţi operatori economici comercializează cantităţi importante de motorină, provenită din achiziţii intracomunitare ilegale, pentru care nu se plătesc accize şi T.V.A. Deşi se cunoşteau datele de identificare ale persoanelor care administrează societăţile şi faptul că motorina este introdusă în ţară din Bulgaria, prin transporturi rutiere şi feroviare, locul de descărcare şi depozitare nu era identificat cu exactitate. Astfel, pentru obţinerea de noi date, la începutul lunii iulie 2009, a fost organizată o acţiune la care au participat Serviciul de Investigare a Fraudelor – Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti, Brigada de Poliţie Rutieră, Brigada de Combatere a Crimei Organizate şi Serviciul Special de Poliţie pentru Intervenţie Rapidă, care a vizat organizarea de filtre pe principalele căi de acces în Capitală. Informaţiile obţinute în urma acţiunii, coroborate cu cele deţinute anterior, au permis identificarea locului de depozitare în incinta unei societăţi comerciale din jud. Ilfov. La data de 13 iulie 2009, ofiţeri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Fraudelor însoţiţi de reprezentanţi ai Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti au efectuat o verificare directă la locul de depozitare, ocazie cu care au fost surprinse în flagrant mai multe persoane care descărcau combustibil din vagoane – cisternă (aflate pe linia ferată de incintă), cu motopompe, în rezervoare subterane. În imediata apropiere a rezervoarelor se aflau cisterne auto, ce aşteptau să fie încărcate şi care aveau ca destinaţie benzinării din ţară. Din cercetările efectuate a reieşit faptul că în locaţia respectivă sunt garate 12 vagoane cisternă, încărcate cu combustibil, introduse în ţară în data de 10.07.2009 de o societate comercială din Jud. Ilfov, documentele de transport fiind întocmite pentru produsul „PĂCURĂ”. Întrucât nu existau documente de provenienţă, documente de stoc, documente contabile şi documentele specifice prevăzute de Codul Fiscal pentru produse accizabile s-a luat măsura indisponibilizării mărfurilor din mijloacele de transport şi rezervoarele subterane (aproximativ 650 de tone), după ce în prealabil organele vamale şi reprezentanţii Oficiului pentru Protecţia Consumatorului au prelevat probe din acestea. Mărfurile, în valoare de circa 500.000 de euro (fără accize şi TVA) au fost indisponibilizate. Expertizele fizico-chimice efectuate au stabilit faptul că produsele din vagoane reprezentau un amestec de motorină şi ulei mineral şi în niciun caz păcură (aşa cum era înscris în documentele de achiziţie intracomunitară), putând fi folosite la alimentarea motoarelor cu ardere internă. În continuare au fost efectuate verificări împreună cu Garda Financiară – Comisariatul General la nivelul întregii ţări, în vederea stabilirii circuitului comercial complet al mărfurilor, al identificării tuturor firmelor şi persoanelor implicate, stabilind următoarele: În perioada 2008 – 2009, societatea comercială în cauză a introdus în ţară de la un furnizor bulgar peste 3.500 de tone de produse energetice petroliere (declarate ca fiind „PĂCURĂ”), încărcate în vagoane cisternă sau autocisterne, fără a înregistra în contabilitate operaţiunile desfăşurate şi fără a fi autorizat ca operator cu astfel de produse. Mărfurile au fost ulterior comercializate drept motorină de către o altă firmă cu sediul în jud. Ilfov, către benzinării din întreaga ţară. Pentru a ascunde originea şi provenienţa mărfurilor, administratorul societăţii beneficiare a înregistrat în contabilitate facturi de achiziţie motorină de pe piaţa internă de la firme „fantomă”, principalul furnizor fiind o firmă cu sediul în Bucureşti. Pentru disimularea provenienţei ilicite a profitului rezultat din operaţiunile cu combustibil, au fost retrase în numerar din bănci sume importante (aproximativ 1.400.000 lei) în baza unor documente false (borderouri de achiziţii de cereale, ştate de salarii, contracte de creditare, etc.). Garda Financiară – Comisariatul General a stabilit în sarcina reprezentanţilor celor trei societăţi comerciale un prejudiciu cauzat prin acte de evaziune fiscală în sumă totală de 17.356.505,3 lei (peste 4,1 milioane de euro), reprezentând acciza şi T.V.A., datorate bugetului consolidat al statului, fiind totodată luate măsuri asiguratorii. În cauză cercetările sunt continuate de către instituţii de aplicare a legii abilitate, în vederea tragerii la răspundere penală a persoanelor vinovate. POLITIA CAPITALEI – BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut