În cadrul Consiliului JAI din 5 – 6 decembrie 2013, România a prezentat, împreună cu Bulgaria, o declarație politică privind aderarea la Schengen.În declaraţie, România și Bulgaria îşi exprimă dezamăgirea faţă de imposibilitatea adoptării unei decizii pozitive privind aderarea lor la spaţiul Schengen la acest moment şi au reiterat că au îndeplinit toate criteriile de aderare conform acquis-ului Schengen, fapt recunoscut de către toate Statele Membre şi stipulat în mod repetat în Concluzii ale Consiliului și ale Consiliului European, precum și în rezoluțiile Parlamentului European pe acest subiect. România şi Bulgaria reiterează faptul că au un nivel înalt de pregătire pentru aderare, rezultat al unor investiţii semnificative şi al eforturilor constante ale autorităţilor competente. Acest fapt a fost confirmat de evaluările efectuate, recunoscute ca atare de către Consiliul UE și Parlamentul European încă din 2011. De asemenea, cele două ţări subliniază faptul că nu există nici un motiv, juridic sau bazat pe realităţi concrete, pentru o nouă amânare a deciziei, precum și faptul că soluția avansată privind o aderare etapizată nu a condus, până în prezent, la vreun rezultat.România consideră că o nouă discuție la Consiliul JAI privind aderarea la Spaţiul Schengen fără perspectiva unei decizii politice care să întrunească unanimitatea este de natură să perpetueze acest blocaj, care nu îi poate fi imputat, dat fiind faptul că a îndeplinit toate criteriile prevăzute de acquis-ul Schengen.Evidențiind menținerea angajamentului privind aderarea la Spaţiul Schengen şi deschiderea de a coopera îndeaproape cu Statele Membre pentru atingerea acestui obiectiv, România și Bulgaria au precizat că vor solicita reluarea discuţiei în cadrul Consiliului, fără întârziere, în momentul în care este întrunită unanimitatea. Totodată, cele două state au invitat partenerii europeni să răspundă, în cel mai scurt timp posibil, aşteptărilor legitime privind o decizie pozitivă de aderare a României și Bulgariei la Spaţiul Schengen, în conformitate cu prevederile Tratatului de aderare.În acest context, România adresează din nou mulțumiri pentru sprijinul deschis și ferm acordat în acest proces de către instituțiile europene și marea majoritate a Statelor Membre, precum și pentru abordarea principială a acestora în susținerea necesității formulării unei decizii politice pozitive pentru România și Bulgaria.