În această dimineață, structurile Poliției Române desfășoară 70 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracționalității.
Menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor ilegale, supravegherea și controlul frontierei de stat și acordarea asistenței medicale de urgență au reprezentat principalele misiuni ale efectivelor Ministerului Afacerilor Interne din ultimele 24 de ore.
Angajații din structurile operative ale MAI au intervenit la 4.376 de intervenții în sprijinul cetățenilor, 2.786 fiind pe linie de ordine publică, iar 1.590 în situații de urgență.
Polițiștii rutieri au fost prezenți pe principalele artere de drum pentru a asigura fluidizarea circulației și pentru a preveni producerea unor evenimente grave. În cursul zilei de ieri, aceștia au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 415 permise (dintre care 50 pentru consum de alcool și 6 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise) și au retras 231 certificate de înmatriculare.
La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 953 de posibile infracțiuni, 21,2% dintre acestea fiind sesizări din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică, aflate în executarea atribuțiilor de serviciu, au prins în flagrant 212 autori de infracțiuni, care au săvârșit 215 fapte penale.
Tot în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 52 de persoane și au fost depistate 20 de persoane urmărite național sau internațional.
În îndeplinirea misiunilor ce le revin, polițiștii și jandarmii au constatat 5.952 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 2,2 milioane de lei.
Pompierii au efectuat 141 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 27 de obiective care funcționa fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 502 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 732.500 lei.
Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfășurat 1.352 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 76 pentru stingerea de incendii și 8 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor acestora, au fost salvate 13 persoane.
Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 13 misiuni aero-medicale, fiind salvate 11 persoane.
Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.455 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.
Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 149.904 permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 114 fiind acordate în ultimele 24 de ore.
La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 37,7 %.
În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 23.361 de mijloace de transport și 93.037 persoane, dintre care 7.852 cetățeni ucraineni.