Comunicat de presă

Structurile Ministerului Afacerilor Interne au luat măsuri suplimentare pentru ca cetățenii, indiferent de modul și locul unde vor petrece ultima zi a anului, să fie în siguranță, respectiv să primească sprijin calificat și prompt în caz de nevoie.

Aproximativ 23.800 de angajați MAI vor fi la datorie la nivelul întregii țări.

Efectivele vor avea o prezență activă în stradă, iar Poliția Rutieră va suplimenta numărul de echipaje la orele de trafic intens pe principalele drumuri naționale și autostrăzi, precum și pe căile rutiere care converg către stațiunile turistice. Peste 1.500 de polițiști rutieri vor acționa pentru fluidizarea traficului și prevenirea accidentelor de circulație.

Structurile MAI vor acorda o atenție sporită locurilor unde vor fi organizate evenimente publice de amploare cu ocazia Revelionului, stațiunilor turistice, cluburilor și barurilor. La nivel național sunt programate aproximativ 1.400 de evenimente în Noaptea dintre Ani, fiind estimată participarea a peste 700.000 de persoane.

În ultimele 24 de ore, angajații din structurile operative ale MAI au intervenit la 4.675 de evenimente în sprijinul cetățenilor, 3.109 fiind pe linie de ordine publică, iar 1.566 situații de urgență.

Polițiștii rutieri au fost prezenți pe principalele artere de drum și au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 472 de permise (dintre care 74 pentru consum de alcool și 16 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise) și au retras 260 de certificate de înmatriculare.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 932 de posibile infracțiuni, aproximativ 22% dintre acestea fiind sesizări din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică, aflate în executarea atribuțiilor de serviciu, au prins în flagrant 177 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 178 de fapte penale.

Tot în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 24 de persoane și au fost depistate 11 persoane urmărite național sau internațional.

În îndeplinirea misiunilor ce le revin, polițiștii și jandarmii au constatat 5.976 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 2 milioane de lei.

Pompierii au efectuat 163 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 63 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 728 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 3 milioane de lei.

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfășurat 1.313 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 91 pentru stingerea de incendii și 10 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor acestora, au fost salvate 20 persoane.

De asemenea, polițiștii au salvat 3 persoane aflate în situații critice ( 1 rătăcită/dispărută în medii ostile vieții și 2 cu intenții suicidale)

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 9 persoane.

Un cetățean ucrainean a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.456 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 150.465 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 23 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 34 %.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 21.932 de mijloace de transport și 93.985 de persoane, dintre care 9.551 cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut